Ludovic Orban: "Preşedintele nu are OCHI în CEAFĂ! Erau trei MINIŞTRI de faţă"

Andreea Cosma |
Data publicării:

Ludovic Orban a fost rugat să comenteze, în cadrul emisiunii "24/7", episodul din cadrul ceremoniei dedicate Zilei Marinei, când unui marinar american i s-a făcut rău chiar în timpul discursului preşedintelui Klaus Iohannis. Ludovic Orban a precizat că şeful statului cu siguranţă nu a văzut ceea ce se întâmpla şi că erau de faţă trei miniştri care nu au avut nicio reacţie, deşi vedeau tot ce se întâmplă în spatele preşedintelui.

"Chiar nu mi se pare un subiect de discuţie. Este evident că preşedintele nu avea cum să vadă, pentru că nu are un ochi în ceafă. Poate trebuie să dăm o regulă că preşedintele trebuie să aibă un ochi în ceafă.

El era implicat în susţinerea discursului, se vedea că clar că a citit de pe foi şi aplecat spre stânga, deci nu avea cum să vadă locul, în lateral era în spate, înspre dreapta. Deci nu a văzut.

Au văzut alţii în schimb, toţi cei care erau la tribună. Mi se pare foarte ciudat că preşedintele care era cu spatele, implcat într-un discurs adresat marinarilor, a ajuns subiect de discuţie, dar ministrul Apărării, ministrul justiţiei, ministrul de Externe, care erau cu faţa şi au văzut foarte clar, nu au avut niciun fel de reacţie. 

De altfel, cine a trebuit să aibă o reacţie, a avut reacţie. S-a văzut că s-a intervenit, militarul a ajuns la spital. A fost o cădere de glicemie şi e în afara oricăărui pericol. Dar sincer acum, e un subiect...

Ce ar trebui să facă preşedintele? În momentul în care citeşte un discurs să se uite permanent stânga-dreapta, să se uite ce se întâmplă?

Oirucm sunt convins că s-a interesat de starea militarului, nu există niciun dubiu", a declarat Ludovic Orban, la Digi24.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel