Londra va evacua sute de câini şi pisici din Kabul

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a anunţat că va autoriza evacuarea aeriană din Kabul a câinilor şi pisicilor dintr-un adăpost înfiinţat de un fost soldat din marină, care a închiriat un avion pentru a-şi evacua personalul afgan şi animalele.

În timp ce mii de afgani încearcă cu disperare să fugă din ţară după venirea la putere a talibanilor, subiectul evacuării animalelor s-a aflat în centrul unei dezbateri în ultimele zile în Regatul Unit.

″Dacă aduce animalele, o să găsim un interval de aterizare pentru avionul lui″⁣, a scris pe Twitter Wallace, referindu-se la Paul Farthing, un fost soldat care a deschis un adăpost pentru animale la Kabul şi care doreşte să evacueze circa 140 de câini şi 60 de pisici, precum şi apropiaţi de-ai săi şi angajaţi afgani.

Cu o zi înainte, ministrul afirmase că nu va ″acorda prioritate animalelor în faţa bărbaţilor, femeilor şi copiilor care bat disperaţi la porţi″⁣.

Ministrul ″trebuie să-şi dea demisia″⁣, s-a indignat un activist pentru drepturile animalelor, Dominic Dyer.

 

Marea Britanie a evacuat până acum peste 10.000 de persoane

 

Miercuri, Dyer a apreciat pe Twitter poziţia mai relaxată a ministrului, afirmând că se datora intervenţiei premierului Boris Johnson.

Guvernul britanic a acordat vize tuturor persoanelor care lucrează pentru asociaţia Nowzad, precum şi pentru familiile acestora, în total 68 de persoane, a anunţat luni pe Twitter Paul Farthing.

Mii de afgani, unii dintre aceştia însoţiţi de întreaga familie, se îmbulzesc de mai multe zile pe aeroportul din Kabul, al cărui perimetru este securizat de peste 6.000 de soldaţi americani, în speranţa de a prinde un loc într-unul dintre zborurile organizate de aliaţii occidentali.

Washingtonul a contribuit deja la evacuarea a 70.700 de persoane, dintre care 4.000 de americani, după crearea podului aerian pe 14 august, cu o zi înainte ca talibanii să preia controlul asupra capitalei afgane.

Regatul Unit a evacuat peste 10.200 de persoane.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel