Lista politicienilor care scapă de CONDAMNARE cu ORDONANȚA lui Toader. Ce se întâmplă cu Dragnea

StiriDiaspora Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Curtea Constituțională a admis sesizarea Vioricăi Dăncilă privind completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte în perioada 2014 – 2018.  Înalta Curte a fost obligată să-i tragă la sorți pe toți judecătorii din completurile de 5, fiind astfel puse sub semnul întrebării toate deciziile luate de instanța supremă în ultimii patru ani.

Zeci de politicieni ar putea scăpa de condamnările definitive pronunțate de completurile de cinci de la Înalta Curte din 2014 încoace dacă Tudorel Toader, va promova OUG-ul privind lărgirea termenului de contestație în anulare. G4Media a făcut o listă cu numele politicienilor și dosarele aferente care ar putea beneficia de această măsură.

 1. Marele beneficiar este Liviu Dragnea, în dosarul Referendum, condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare și termen de încercare 4 ani ;
Răspunderea penală a lui Dragnea în dosarul Referendumului se prescrie în 7,5 ani de la data faptei, adică la sfârșitul lui 2019.
Dragnea va primi cel mai probabil termen în septembrie, iar la prima/a doua ședință avocații vor invoca prescripția cerând închiderea dosarului fără rejudecare. Cazier fără condamnare, Dragnea poate să  candideze la președinție.

2. Miron Mitrea.  2 ani cu executare, luare de mita în Dosarul ”Casă pentru mama”. fapta 2001 – 2002.

3. Cătălin Voicu, fost senator PSD.  7 ani de închisoare cu executare pt Trafic de influenta Abuz in serviciu, fapta 2004-2005 200.000 Eur + 119.000 lei

4. Thuma Hubert (fost deputat PNL).  Infracțiuni de coruptie, 6 luni închisoare cu suspendare

5. Monica Iacob Ridzi (fost ministru PDL).Infracțiuni de coruptie, 5 ani închisoare cu executare

6. George Copos.  Evaziune fiscala, spalare bani, 4 ani cu executare

7. Codruț Sereș și alții. Subminarea economiei nationale.

8. Mladin Adrian, fost primar comuna Jilava, fostul primar al comunei Snagov Apostol Muşat. Ddosar privind retrocedarea ilegală a unor terenuri. Musat Apostol  a primit 4 ani de închisoare cu executare.

9. Irina Jianu, Miron Mitrea. Infractiuni de coruptie

10. Cătălin Rădulescu (deputat PSD). Dare de mită, 1,6 ani cu suspendare, fapta în perioada ianuarie 2013 – februarie 2014

11. Deputat Cătălin Teodorescu, vicepresedinte ANRP, cu Cocos Dorin, Sergiu Diacomatu, Crinuța Dumitrean. Dosarul fostei procuror sef DIICOT Alina Bica, referitor la despagubiri ANRP

12. Nagy Zsolt. Trădare prin transmiterea de secrete, dosarul privatizărilor strategice, 4 ani cu executare

13. Adriean Videanu.Infractiuni coruptie, achitat, DNA poate face contestatie în anulare

14. Tudor Chiuariu, fost ministru al justitiei PNL. Trafic de influenta, luare de mita dosar retrocedări, achitat.

15. Hrebenciuc Viorel, Sturza Paltin, Adam Ioan, deputat PSD. Retrocedari ilegale, luare de mita, trafic de influenta – prima instanta de fond. Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc – 2 ani de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta. 

16. Deputat PMP Popescu Florin Aurelian, fost președinte CJ Dâmbovita. 2 ani cu executare, infractiuni de coruptie,, evaziune, 60 tone pui grill

17. Cosma Mircea, Cosma Vlad Alexandru. Dare de mită, nefinalizat

18. Sandu Gabriel si Cocos Dorin, Nicolae Dumitru și Gheorghe Ștefan. Dosar Microsoft, 2 ani și 4 luni închisoare — în cazul inculpaților Dumitru Nicolae și Cocoș Dorin, respectiv 3 ani o lună și 10 zile închisoare — în cazul inculpatului Sandu Gabriel), Gheorghe Ştefan – 6 ani

19. Udrea Elena si Breazu Tudor. Luare de mita Gala Bute. Elena Udrea, șase ani de închisoare cu executare / Rudel Obreja, cinci ani de închisoare

20. Odobasianu Nicu Silviu, primar Beius. Dosarul 3608/1/2015. Infractiuni de coruptie, 4 ani de închisoare cu executare

21. Dobrițoiu Corneliu, fost ministru al apărării.Infracțiuni de coruptie, 1 inchisoare cu suspendare in dosarul „Case pentru generali”, in legatura cu achizitionarea in conditii ileg

ale a unei locuinte de serviciu la pret subventionat

22. Deputat PSD Titi Holban.  Luare de de mită, 3 ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce a luat 10.000 de euro pentru a interveni la Direcţia Antifraudă în favoarea unei firme.

23. Ghită Sebastian Aurelian.  Luare de mita, dare de mita, spalare bani, abuz in serviciu

24. Deputat PSD Dâmbovița Ion Stan(decedat între timp). Trafic de influenta, 2 ani cu executare

25. Bica Alina și  Dorin Cocoș. 

26 Alina Bica și Șerban Pop, fostul șef al fiscului.  Luare de mita, dare de mita, abuz in serviciu, ambii condamnati la 4 ani cu executare.  

27. Deputat PSD Ovidiu Marius Isăilă. Trafic de influenta, 5,4 ani cu executare

28. Alina Bica, Bogdan Dragoș, Crinuța Dumitrean.. Abuz in serviciu, Dosar ANRP

29. Alina Bica. Infractiuni de coruptie

30.  Stelian Fuia, fost ministru al agriculturii PDL.3 ani cu executare in Dosarul Statiunea Fundulea

31. Iulian Bădescu, fost primar PSD Ploiesti. 3 ani cu suspendare pentru abuz in serviciu si luare de mita

32. Deputat PNL Mircea Rosca.  Trafic de influenta, 3 ani cu suspendare

33. Senator PSD Sorin Lazar Constantin, Iasi.  1 an cu suspendare pentru abuz in serviciu

34. Severin Adrian, europarlamentar PSD. Dosarul 2675/1/2016. Luare de mita, trafic de influenta, 4 ani cu executare

35. Șova Dan, fost ministru PSD.  Infracțiuni de coruptie, trei ani cu executare, trafic de influenta în cazul CET Govora

36. Darius Vâlcov, fost primar Slatina.  . Infracțiuni de coruptie

37. Constantin Niță, fost ministru PSD. . 4 ani cu executare, trafic de influenta

38. Sebastian Ghiță.  Infractiuni de coruptie

 

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel