Liniile telefonice şi de internet au fost întrerupte complet în Fâşia Gaza, asediată de armata israeliană

fasia-gaza-razboi-israel---hamas
Avertizare MAE: Românii din Liban trebuie să plece de urgență / (Agerpres)
Operatorul Paltel anunță o întrerupere totală a liniilor telefonice şi de internet în Fâşia Gaza.

Operatorul palestinian de telecomunicaţii Paltel a anunţat miercuri o întrerupere "totală" a liniilor telefonice şi de internet în Fâşia Gaza, asediată de armata israeliană, relatează AFP.

"Cu regret îi anunţăm pe compatrioţii ţării noastre iubite o întrerupere totală a comunicaţiilor şi a serviciilor de internet în Gaza", a indicat Paltel pe reţeaua de socializare X (fosta Twitter).

Un jurnalist AFP în Gaza a confirmat această situaţie, precizând că are acces la o reţea de telecomunicaţii datorită unei cartele SIM internaţionale.

Comunicaţiile şi internetul au fost întrerupte în Fâşia Gaza şi vineri, când Israelul a lansat lovituri intense asupra teritoriului palestinian, comunicaţiile fiind restabilite începând de duminică.

În timpul acestei prime întreruperi, Semiluna Roşie Palestiniană a declarat că a "pierdut contactul cu centrul său operaţional şi cu toate echipele (sale) din Fâşia Gaza".

La rândul său, organizaţia internaţională pentru apărarea drepturilor omului Human Rights Watch şi-a exprimat îngrijorarea că o astfel de întrerupere a comunicaţiilor ar servi la "acoperirea atrocităţilor în masă".

Alte știri de interes
x close