Liderii UE propun Rusiei un armistiţiu de 30 de zile în Ucraina. Kremlinul respinge "presiunile"

Gabriel Nuță-Stoica |
Data actualizării: | Data publicării:
Liderii europeni au mers sâmbătă la Kiev
Liderii europeni au mers sâmbătă la Kiev

Ucraina şi aliaţii săi europeni propun Moscovei un armistiţiu complet şi necondiţionat de 30 de zile începând de luni. Kremlinul respinge "presiunile" și amenințările cu sancțiuni. 

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat sâmbătă propunerea făcută de mai mulţi lideri europeni aflaţi la Kiev cu privire la o ''încetare a focului completă şi necondiţionată pentru 30 de zile'' în Ucraina, transmit DPA, Reuters şi AFP.

''Mingea este acum în terenul Rusiei. Suntem pregătiţi să menţinem presiunea puternică asupra Rusiei şi să impunem sancţiuni usturătoare suplimentare în cazul unei încălcări a încetării focului'', a declarat şefa executivului comunitar, la Bruxelles.

La rândul său, preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a scris într-o postare pe X: ''Din Noua Zeelandă şi Australia până în Canada, împreună cu naţiunile europene, o Coaliţie a voluntarilor s-a unit pentru a ajuta Ucraina să se apere şi să caute pacea''.

''Susţinem puternic propunerea de încetare necondiţionată a focului pentru 30 de zile în Ucraina, care ar putea deschide calea pentru discuţii de pace semnificative'', a adăugat el.

Cancelarul german Friedrich Merz, preşedintele francez Emmanuel Macron, premierii britanic Keir Starmer şi polonez Donald Tusk, aflaţi sâmbătă la Kiev, i-au propus Moscovei o încetare a focului completă şi necondiţionată pentru 30 de zile, începând de luni.

Uniunea Europeană şi SUA au impus deja mai multe pachete de sancţiuni împotriva Rusiei, după ce aceasta a lansat în februarie 2022 o agresiune militară ilegală, nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei.

Kremlinul respinge "presiunile" şi "ameninţările cu sancţiuni" ale aliaţilor europeni ai Kievului

 

Rusia a respins "presiunile" exercitate asupra ei în vederea acceptării unui armistiţiu de 30 de zile în Ucraina, precum şi noile "ameninţări cu sancţiuni" formulate de puteri occidentale, informează dpa.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat la televiziunea de stat rusă că Moscova nu se va lăsa intimidată şi că este deja obişnuită cu măsurile punitive.

"Noi ne gândim deja la ce vom face după ce aceste sancţiuni vor fi impuse, cum vom minimiza consecinţele lor", a spus Peskov. "Încercarea de a ne speria cu sancţiuni este zadarnică", a declarat Peskov.

Preşedintele american Donald Trump şi lideri europeni au atenţionat cu noi sancţiuni în cazul în care Rusia va refuza armistiţiul.

Noul cancelar federal german Friedrich Merz a atenţionat Moscova cu o "înăsprire masivă a sancţiunilor" dacă preşedintele rus refuză armistiţiul de 30 de zile în conflictul său împotriva Ucrainei. În lipsa unei reacţii a Kremlinului, "va avea loc o înăsprire masivă a sancţiunilor şi ajutorul masiv pentru Ucraina va continua. Pe plan politic, desigur, dar şi pe plan financiar şi militar", a declarat Merz într-un interviu pentru cotidianul german Bild.

Moscova formulase anterior condiţii pentru orice pauză în lupte, inclusiv oprirea livrărilor de arme occidentale pentru Ucraina.

Uniunea Europeană şi SUA au impus deja mai multe serii de sancţiuni împotriva Rusiei, în efortul de a lipsi această ţară de mijloacele economice pentru a-şi susţine războiul împotriva Ucrainei.

Chiar dacă aceste măsuri au creat provocări semnificative în faţa Rusiei, inclusiv acces limitat la tehnologii occidentale, analişti remarcă rezilienţa surprinzătoare a economiei ruse.

În calitate de exportator de materii prime, Rusia continuă să câştige miliarde din vânzări de petrol şi gaz, venituri ce îi permit să-şi alimenteze economia de război.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel