Liberalul Cătălin Boboc demisionează din PNL: „Consider că este cel mai decent gest politic”

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Fostul secretar de stat Cătălin Boboc şi-a anunţat, marţi seara, demisia din PNL, arătând că acesta este „cel mai decent gest politic” pe care îl poate face astfel încât imaginea partidului să nu fie afectată de acuzaţiile care i-au fost aduse.

„Pentru a nu politiza o situaţie personală care va fi lămurită, şi pentru a nu crea în vreun fel presiune, am decis să îmi dau demisia din funcţia de membru al Partidului Naţional Liberal. Consider că este cel mai decent gest politic pe care îl pot face astfel încât imaginea partidului să nu fie afectată de acuzaţiile care mi-au fost aduse”, a scris Boboc pe Facebook.

El a afirmat că va face toate demersurile pentru a-şi demonstra nevinovăţia.

„Varianta autosuspendării nu există într-un astfel de caz, prin urmare demisia este singura soluţie, până la clarificarea situaţiei. Voi reveni cu toate explicaţiile şi documentele necesare după ce voi face toate demersurile pentru a-mi demonstra nevinovăţia. Am fost şi sunt un om de partid, le mulţumesc tuturor colegilor mei pentru colaborare, din 2003 şi până acum. Îi asigur de buna mea credinţă şi cred că ne vom reauzi”, a adăugat acesta.

 

Cătălin Boboc a dezminţit acuzaţiile apărute în presă



Cătălin Boboc, fost secretar de stat în Ministerul Muncii, a dezminţit acuzaţiile apărute în presă potrivit cărora şi-ar fi branşat ilegal la reţeaua de energie electrică locuinţa din Brăila, precizând că imobilul la care se face referire, cel din strada Dianei nr. 45, aparţine mamei sale şi că este branşat legal la curent, în acest sens făcând public şi contractul încheiat cu Electrica.

„Acuzaţiile sunt false, nu este vorba de niciun furt! La imobilul de pe strada menţionată, la care locuieşte mama mea, am documente care pot dovedi asta şi pe care le şi ataşez. Mai exact, iată avizul tehnic de racordare la reţeaua de energie electrică. Altceva nu am ce comenta!”, a scris Cătălin Boboc, marţi după-amiaza, pe contul său de Facebook, unde a postat şi o copie a documentului indicat şi emis de Electrica Muntenia Nord.

 

Ce spune IPJ Brăila



Boboc a mai ocupat în trecut funcţiile de preşedinte al organizaţiei PNL Brăila, prefect al judeţului Brăila, precum şi senator în legislatura 2012-2016.

Potrivit informaţiilor furnizate presei de IPJ Brăila, la solicitarea jurnaliştilor cu privire la acest caz, un angajat din cadrul S.D.E.E Muntenia Nord - Sucursala Brăila a sesizat, luni, ofiţerul de serviciu al Poliţiei Municipiului Brăila cu privire la faptul că în urma unor verificări efectuate pe raza municipiului, ar fi identificat un contor branşat ilegal, aflat sub tensiune.

„Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar la adresa indicată nu au fost identificate persoane, în continuare efectuându-se cercetări în vederea identificării proprietarilor imobilului şi stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, conform Legii 123/2012 a energiei electrice şi gazelor naturale”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel