Legea pensiilor speciale a fost modificată. Critici dure din opoziție: "Nu s-a mutat nici o pensie pe principiul contributivității" 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, cu 79 de voturi ''pentru'' şi 37 ''împotrivă'', proiectul de lege iniţiat de Guvern pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.

Guvernul arată în expunerea de motive că, în prezent, prin actele normative care reglementează pensiile de serviciu "s-a creat un regim special de pensionare pentru anumite categorii socio-profesionale, derogatoriu de la Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, de natură să creeze avantaje în favoarea acestora, în unele cazuri fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, încălcându-se principiul egalităţii de tratament între asiguraţii sistemului public de pensii".

Potrivit documentului, "conform jalonului 215, până la sfârşitul trimestrului IV 2022 trebuie întreprinse demersurile necesare pentru intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale. Astfel, se face referire la o serie de categorii de indemnizaţii/pensii reglementate prin acte normative individuale cu caracter special, aplicabil pentru şase categorii: corpul diplomatic şi consular, funcţionarii publici parlamentari, personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, procurori şi judecători, personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, personalul Curţii de Conturi".

Printre amendamentele propuse de senatori PNL şi PSD şi admise la comisii figurează eliminarea textului prin care magistraţii din CSM beneficiau de pensie de serviciu după un singur mandat, aplicarea unui impozit de 15% pentru partea de necontributivitate a pensiilor de serviciu, opţiunea pentru o singură pensie de serviciu, eliminarea a cinci sporuri din pensiile de serviciu ale militarilor, indexarea pensiilor de serviciu cu rata medie anuală a inflaţiei.

Liderul grupului parlamentar PSD, Radu Oprea, a declarat în plen că social-democraţii vor vota această lege "care este perfectibilă".

Pensii speciale. USR spune că nu se repară nedreptățile față de oamenii simpli

 

Senatorul USR Ştefan Pălărie a criticat proiectul legislativ pe motiv că acesta nu mută nicio pensie "pe principiul contributivităţii, echitabil" pentru toţi cetăţenii.

"Ce nu face legea aceasta este cât se poate de simplu: în primul rând, nu mută nicio pensie pe principiul contributivităţii, echitabil pentru toţi cetăţenii români în faţa legii, niciuna nu este mutată. În al doilea rând, nu contribuie la o sustenabilitate a fondului de pensii (...). Nu ne permitem să amânăm reforme necesare pentru ca apoi cetăţenii să iasă în stradă, pensionarii să iasă în stradă pentru că nu sunt plătite pensiile la zi, la timp, sau pentru că sunt plătite pensii mai mici. Nu este posibil să rămânem în continuare în Imperiul Bizantin, având un sistem de pensii în care, din mila legiuitorului sau celui care are o majoritate conjuncturală, să se mărească cu 5%, cu 15%, cu 3% pensiile, iar pensionarii să stea cu sufletul făcut ghem în faţa televizorului. Nu aşa trebuie să fie făcute lucrurile. Dacă vrem să fim centrul Europei, vestul Europei, dacă vrem să fim un stat modern, avem nevoie de legi sigure, predictibile, în care toţi cetăţenii sunt trataţi în mod egal în faţa legii şi în care ştim deja de pe acum peste trei ani cu cât o să fie indexată pensia, în aşa fel încât muritorii de azi, pensionarii, să poată avea un trai decent", a transmis Pălărie.

Senatorul PNL Virgil Guran a susţinut, în intervenţia sa, că pensia militară nu este "nici nesimţită, nici specială".

"Pensia nu este nici nesimţită, nici specială, este pensie militară. Majoritatea celor care au ieşit din sistemul militar au studii superioare şi totuşi au o medie de 4000 de lei pensie. Trebuie să vă gândiţi în ce condiţii s-au pregătit, ce privilegii nu au avut, pentru că nu avut dreptul să facă nimic altceva decât să se mute de 15 ori în diferite garnizoane. Cei care au pensii mai mari, au stat în teatrele de operaţiuni (...). Acolo eşti plătit în plus şi contribui în plus pentru treaba asta, şi atunci o să ai o pensie mai mare. Asta trebuie să înţelegem despre militari. În acelaşi timp, dacă nici acum, în contextul actual, când vedem ce probleme sunt în Ucraina şi câţi oameni au plecat de acolo să nu intre în război, să nu fie luaţi militari şi câţi oameni mor acolo - cred că în momentul acela am începe să respectăm mai mult militarii (...). Sunt oameni care îşi sacrifică timpul, sunt la dispoziţie 24 de ore din 24, şi sunt îngrădite foarte multe drepturi", a susţinut Guran.

Senatorul AUR Rodica Boancă a spus, la rândul ei, că sistemul de pensii actual arată "profundul dispreţ" faţă marea masă de cetăţeni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel