Legea care ar permite eutanasia la cerere a persoanelor vârstnice sănătoase, pe agenda parlamentului

Nicoleta Baciu / 22 iul 2020, 20:43 Salveaza PDF Comentarii
parlament_olanda
parlament_olanda

Parlamentul olandez va dezbate un controversat proiect de lege propus de partidul progresist D66, membru al coaliţiei guvernamentale a premierului Mark Rutte, care susţine un aşa-numit ''drept'' al persoanelor cu vârste de peste 75 de ani şi încă sănătoase de a cere să fie eutanasiate pentru că s-ar fi săturat să trăiască, transmite agenţia EFE.

 

 

Susţinătorii unei asemenea legi invocă un studiu publicat în luna martie şi efectuat la cererea guvernului olandez, conform căruia circa 10.000 olandezi cu vârste de peste 55 de ani, din circa 21.000 de persoane chestionate, ar dori să poată avea acces legal la eutanasie odată ce vor ajunge la o anumită vârstă la care s-ar lovi de greutăţile bătrâneţii, chiar şi în lipsa unor boli incurabile.

Aşteptarea rezultatelor acestei cercetări a fost cea care a amânat prezentarea proiectului de lege elaborat de deputata progresistă Pia Dijkstra, după ce celelalte partide din coaliţia guvernamentală au condiţionat în anul 2017 discutarea acestei chestiuni de un studiu social care să arate dacă este oportun să fie luată în calcul o asemenea iniţiativă.

''O problemă tot mai mare în prezent este că diferenţa dintre vârsta biologică şi vârsta biografică creşte datorită progreselor medicinei'', adică oamenii se pensionează la 67 de ani, dar trăiesc mai mult ca înainte, fără a participa prea mult în societate şi cu nemulţumiri precum singurătatea sau problemele bătrâneţii, motivează deputata progresistă.

Iniţiativa provoacă acum controverse în guvernul de coaliţie al premierului Rutte, întrucât partidele conservatoare Apelul Creştin-Democrat (CDA) şi Uniunea Creştină (CU) se împotrivesc acestei legi. ''Mi se pare cu adevărat dureros ca, într-un moment în care persoanele vârstnice se simt tot mai vulnerabile, D66 să prezinte o propunere despre care ştim că va conduce la mai multă anxietate în rândul multor vârstnici'', afirmă liderul Uniunii Creştine, Gert-Jan Segers.

 

Persoană va trebui să fi împlinit 75 de ani şi să fi discutat cu un ''consilier profesional



Conform legii propuse, pentru a putea lua o asemenea decizie o persoană va trebui să fi împlinit vârsta de 75 de ani şi să fi avut înainte mai multe discuţii cu un ''consilier profesional'' care să analizeze motivele ce ar putea să o determine să renunţe la viaţă şi ce alternative ar exista pentru schimbarea acestei dorinţe. Nu acest ''consilier'' va fi însă cel care evaluează dacă este sau nu posibil să se recurgă la eutanasie, o decizie finală revenind persoanei în cauza după cel puţin două luni de reflecţii în care să fie implicaţii membrii de familie, medicul general şi alţi experţi. Încă nu este clar dacă acest proiect ar obţine sprijinul unei majorităţi în parlamentul olandez, dar în principiu el ar putea fi susţinut de liberalii premierului Mark Rutte, notează agenţia EFE.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.22
YesMy