Kovesi, în Bulgaria: Suntem aici pentru voi și vom munci pentru a vă câștiga încrederea

Nicoleta Baciu / 11 iun 2021, 21:25 Salveaza PDF Comentarii
Kovesi, în Bulgaria Suntem aici pentru voi și vom munci pentru a vă câștiga încrederea
Kovesi, în Bulgaria Suntem aici pentru voi și vom munci pentru a vă câștiga încrederea

Biroul Procurorului Public European (EPPO) nu este o instituţie externă, ci una în serviciul cetăţenilor UE, a declarat vineri, la Sofia, procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi, în prima sa vizită în străinătate de la startul activităţii EPPO, la începutul lunii iunie.

"Am un mesaj simplu pentru bulgari. Biroul Procurorului Public European nu este o instituţie externă. Este o instituţie în serviciul cetăţenilor UE. Suntem acasă în toate statele membre participante (la EPPO). Suntem aici pentru dvs. Vrem să vă câştigăm încrederea prin munca noastră", a declarat Kövesi, în a doua şi ultima zi a vizitei în Bulgaria, conform paginii de Facebook a EPPO.

"Avem suficient de multe mecanisme bune pentru control şi pentru a garanta independenţa procurorilor. Toată lumea e egală în faţa legii şi nu vom face distincţii între cei pe care îi investigăm", a adăugat procurorul-şef european într-o conferinţă de presă la Reprezentanţa Comisiei Europene la Sofia.

Vizita lui Kovesi în Bulgaria vine în contextul incapacităţii Sofiei de a-i desemna pe cei 10 procurori europeni delegaţi la care are dreptul. Până în prezent Bulgaria a selectat doar patru candidaţi pentru aceste funcţii, candidaţii pentru celelalte şase poziţii fiind respinşi de Colegiul EPPO la 7 aprilie întrucât nu îndeplineau criteriile de eligibilitate. Procurorii europeni delegaţi din Bulgaria îşi vor începe activitatea la 16 iunie. Potrivit agenţiei bulgare de presă BTA, EPPO a cerut şase noi nominalizări, însă Camera Procurorilor a încheiat procedura de selecţie la 2 iunie deoarece niciunul dintre candidaţii incluşi în actuala procedură nu au fost aprobaţi prin vot.

 

Kövesi, vizită de lcuru la Camera Procurorilor a Consiliului Judiciar Suprem



Conform EPPO, Kövesi s-a întâlnit cu Camera Procurorilor a Consiliului Judiciar Suprem, care a anunţat că va lansa miercuri o nouă procedură de selecţie. Kövesi a afirmat că noii procurori nominalizaţi trebuie să fie independenţi şi experimentaţi în combaterea corupţiei, spălarea banilor şi alte infracţiuni care sunt sub jurisdicţia EPPO.

În cadrul vizitei la Sofia, şefa EPPO s-a întâlnit joi cu ministrul Justiţiei, Ianaki Stoilov, şi cu procurorul general Ivan Gheşev, iar vineri, cu Camera Procurorilor a Consiliului Judiciar Suprem, relatează BTA. Înaintea vizitei, publicaţia EurActiv comenta că una dintre necunoscutele deplasării procurorului-şef european la Sofia este dacă se va întâlni sau nu şi cu procurorul general al Bulgariei, Ivan Gheşev, în contextul în care acesta este văzut de mulţi ca fiind garantul unui statu-quo convenabil criminalităţii organizate din Bulgaria.

Miercuri, intrările în Palatul Justiţiei din Sofia au fost blocate de către manifestanţi, care cer de mai multe luni demisia lui Ivan Gheşev, pe care îl acuză de ''protejarea oligarhiei''. Acţiunile demonstranţilor s-au reluat săptămâna trecută după anunţul SUA privitor la impunerea de sancţiuni împotriva a şase cetăţeni bulgari acuzaţi de corupţie.


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy