Klaus Iohannis, MESAJ de ULTIMĂ ORĂ, la Ziua Marinei

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Preşedintele Klaus Iohannis participă, astăzi, la festivităţile prilejuite de Ziua Marinei Române care au loc la Constanţa.

Klaus Iohannis a ajuns la Constanţa însoţit de soţia lui, Carmen. 

„Mă bucur să văd aici, la Constanța, români veniți din toată țara să fie alături de marinari militari și civili care ne reprezintă cu cinste și onoare pe mările și oceanele Planetei. Marea Neagră şi întreaga regiune au o importanţă strategică deosebită pentru întregul staţiu euro-atlantic. Securitatea este vitală în asigrarea secutităţii noastre, a tuturor. Pentru descurajarea actelor ostile, avem nevoie de o abordare coerentă, coordonată la toate nivelurile. Ca stat membru UE şi NATO, România face parte şi dintr-un spaţiu comun de apărare. La finalul Summitului de la Sibiu, noi, liderii europeni, ne-am angajat să apărărm o singură Europă, de la est la vest şi de la nord la sud.

Acesta este de fapt şi principiul consacrat de NATO, <<toţi pentru unul şi unul pentru toţi>>, care ne oferă garanţia că suntem protejaţi şi apăraţi (...) Asigurarea securităţii şi apărării naţionale, care garantează siguranţă fiecărui român nu se poate face fără înzestrare, fără o bună organizare a Armatei.

Doamnelor şi domnilor, asigurarea securităţii şi apărării naţionale, care garantează siguranţa fiecărui român nu se poate realiza fără o bună înzestrare şi modernizare a Armatei şi fără perfecţionarea continuă la militarilor noştri. Tocmai de aceea încă de la începutul mandatului meu am iniţiat Acordul politic naţional pentru creşterea finanţării pentru apărare, prin care se alocă anual acestui domeniu 2% din PIB. Dimensiunea maritimă reprezintă un element esenţial şi din această perspectivă accentul va fi pus pe componenta navală şi pe cea de apărare aeriană şi antirachetă. Au fost făcutţi paşi importanţi în această direcţie, dar încă nu sunt suficienţi. Trebuie să acţionăm mult mai rapid pentru a depăşi sincopele şi inconsecvenţele din procedurile de achiziţii a dotărilor atât de necesare misiunilor în care suntem angajaţi.

Anul viitor se vor împlini 160 de ani de la înfiinţarea Forţelor Navale Române. Aş dori ca această aniversare să vă găsească angrenaţi în plin proces de modernizare şi echipare, pregătiţi să faceţi faţă provocărilor tot mai diversificate din zonele în care vă veţi desfăşura activitatea.

Dragi marinari,încă de la începutul acestui an aţi fost implicaţi în misiuni complexe pe Marea Neagră şi pe Marea Mediterană, în marşuri de instrucţie, în exerciţii multinaţionale de anvergură. Reamintesc exerciţiile «Sea Shield 19», cel mai mare exerciţiu NATO din apele teritoriale ale României şi din cele internaţionale ale Mării Negre şi «Saber Guardian 19», un alt exerciţiu impresionant prin numărul participanţilor, prin locurile şi durata desfăşurării. Apreciez contribuţia dumneavoastră la îndeplinirea angajamentelor asumate de România faţă de aliaţi în ceea ce priveşte asigurarea securităţii statelor membre NATO pe flancul estic, prin integrarea Fregatei «Regele Ferdinand» în gruparea navală permanentă «Standing NATO Maritime Group», în cursul lunii iulie 2019. Vă felicit pentru profesionalismul şi tăria de caracter pe care le-aţi demonstrat, pentru nivelul de interoperabilitate al Forţelor Navale Române cu NATO, precum şi pentru contribuţia esenţială pe care o aduceţi la menţinerea unui mediu stabil de securitate la graniţa de sud-est a Alianţei”, a spus Iohannis.

De Ziua Marinei Române, între orele 9,45 - 12,30, publicul de pe faleza din faţa Comandamentului Flotei va putea, astăzi, să admire exerciţiul naval demonstrativ „Forţele Navale Române 19”, la care vor participa şi nave şi aeronave militare din Italia, Ucraina şi Statele Unite ale Americii.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel