„Acest risc există permanent. Eu vă spun, dacă pică la Curtea Constituţională şi această variantă, corectă, extrem de echilibrată, atunci nu mai ştiu ce se mai poate face şi revolta populară va fi extrem de justificată. Nu se poate să nu ai tu, Parlament, Guvern, Legislativul puterea, capacitatea de a reglementa un anumit domeniu, fiindcă acolo sunt oameni care nu acceptă să existe reglementare şi poate că autoreglementarea e singura posibilitate pe care ei o acceptă. Dacă pică la Curtea Constituţională, e mai bine să mergem cu toţii acasă”, a afirmat Kelemen Hunor într-o intervenţie la Digi 24.
Declaraţia sa vine în contextul în care legea pensiilor magistraţilor a trecut prin mai multe variante, fiecare încercând să răspundă atât criticilor interne, cât şi exigenţelor formulate de Comisia Europeană în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Reforma sistemului de pensii speciale reprezintă una dintre condiţiile-cheie impuse României pentru deblocarea unor tranşe importante de fonduri europene, iar eşecul repetat al acestor încercări a stârnit numeroase controverse.
Creșterea vârstei de pensionare a magistraților, abia peste 10 ani
Liderul UDMR a criticat şi perioada de tranziţie de 10 ani, prevăzută în actuala formă a legii pentru creşterea vârstei de pensionare a magistraţilor. În opinia sa, această soluţie este excesiv de lungă şi greu de explicat oamenilor de rând, care văd cum, în propriile sisteme de pensii, modificările se aplică mult mai rapid şi fără o protecţie atât de generoasă.
„Eu aş fi mers la o variantă fără o tranziţie mult prea lungă, fiindcă e greu să explici oamenilor de ce la magistraţi trebuie o perioadă de tranziţie foarte lungă, când, în momentul în care creşti vârsta de pensionare la oameni, atunci nu ai o perioadă de tranziţie aşa de lungă. Şi Guvernul, până la urmă, premierul, după discuţiile cu magistraţii, a venit cu 10 ani de tranziţie. Sincer, mie, personal, nu mi-a plăcut, dar am acceptat că de-aia e premier şi de-aia conduce Guvernul, să vină cu astfel de soluţii. Zece ani, din punctul meu de vedere, este mult, e mult prea mult, suficient de mult, ca să ştie un magistrat ce urmează şi cam când urmează”, a explicat preşedintele UDMR.
Totodată, Kelemen Hunor a punctat că, în ciuda neajunsurilor, actuala variantă a legii trebuie privită ca un pas important spre o reformă reală, prin schimbarea vârstei de pensionare şi a criteriilor de vechime în muncă. El a subliniat că nu doar credibilitatea Guvernului este în joc, ci şi stabilitatea sistemului juridic şi încrederea cetăţenilor în instituţiile statului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News