Jurnalistul France Presse, Arman Soldin, ucis pe frontul din Ucraina de o rachetă rusească 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Coordonatorul video al AFP în Ucraina, Arman Soldin, a fost ucis marţi după-amiaza într-un atac cu rachete Grad în estul Ucrainei, potrivit jurnaliştilor AFP care îl însoţeau.

Bombardamentul a avut loc în jurul orei locale 16:30 (13:30 GMT) în împrejurimile oraşului Ceasov Iar, situat în apropiere de Bahmut, care este vizat zilnic de atacuri ale forţelor ruse.

Arman Soldin, în vârsta de 32 de ani, se afla cu patru colegi care sunt toţi teferi. Erau cu soldaţi ucraineni când au fost surprinşi de atacul rachetelor. Familia jurnalistului Arman a fost anunţată.

Jurnalişti AFP se deplasează în mod constant în această zonă pentru a relata despre confruntările din regiune, epicentrul luptelor din Ucraina de câteva luni.

"Agenţia în ansamblu s-a prăbuşit", a declarat directorul general al AFP, Fabrice Fries. "Moartea lui este o reamintire groaznică a riscurilor şi pericolelor cu care se confruntă jurnaliştii în fiecare zi când relatează despre conflictul din Ucraina", a adăugat el.

Phil Chetwynd, director de ştiri la AFP, a salutat memoria unui jurnalist "curajos, creativ şi tenace". "Lucrarea genială a lui Arman a însumat tot ceea ce ne face mândri de jurnalismul AFP în Ucraina", a adăugat el.

Jurnalist reporter de imagine cu experienţă, aflat anterior la post la Londra, Arman Soldin era coordonatorul video în Ucraina din septembrie 2022 şi se deplasa pe front în mod constant.

Arman Soldin era jurnalist de opt ani 



De asemenea, el a făcut parte din echipa AFP care a acoperit chiar primele zile ale invaziei ruse.

"Arman era entuziast, energic, curajos. A fost un adevărat reporter de teren, mereu pregătit să plece, chiar şi în cele mai dificile zone", a declarat directoarea AFP pentru Europa, Christine Buhagiar.

"Era plin de energie, aşa se definea chiar şi pe reţele. Cu devotament total faţă de profesia sa de jurnalist", a subliniat ea.

Recrutat la Roma în 2015 ca stagiar înainte de a se alătura biroului din Londra în acelaşi an, Arman, cetăţean francez de origine bosniaca, s-a născut la Saraievo.

El este cel puţin al 11-lea reporter care a fost ucis în Ucraina de la începutul invaziei ruse, la 24 februarie 2022, potrivit ONG-urilor specializate RSF şi CPJ, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel