Jandarm: Nu mai vreau să fac parte din structura asta. Să răspundă !

Narcis Popa |
Data publicării:
Jandarmi
Jandarmi

Dragoş Marcu, sublocotenent în rezervă, la Jandarmeria Română critică modul în care colegii săi au acționat în Piața Victoriei. El spune că vrea să demisioneze, nevrând să mai facă parte nici măcar în rezervă din această structură. 

" E o situaţie fără precedent, aşa încât după o reflecţie atentă, m-am gândit că e o atitudine normală şi un semnal de alarmă că se trece o linie roşie. Nu mai doresc să fiu ofiţer în structura asta, nici măcar în rezervă. Nu mai am solidaritate cu niciun chip cu acei ofiţeri activi care coordonează în felul acesta, brutal, reprimarea unei manifestări paşnice, până la un anumit moment. Ei şi-au făcut treaba, numai că şi-au făcut-o excesiv şi pentru asta trebuie să răspundă, în frunte cu şeful Jandarmeriei şi ofiţerii superiori. Eu îi invit pe şefii Jandarmeriei la demisie şi nu pot să pun în joc decât jetonul pe care-l am, gradul meu de sublocotenent în rezervă. Putem să intuim puţin implicarea factorului politic şi obedienţa aceasta jegoasă a conducătorilor Jandarmeriei şi din Ministerul de Interne, e o situaţie fără precedent," a spus Dragoș Marcu, conform Digi 24. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel