Amanda Ricupero, o italiancă ce lucrează ca asistentă socială în Milano, a transmis o scrisoare publicației italiene Fanpage, în care se plânge de costul ridica al vieții din acest oraș. Ea spune că a deține o locuință în proprietate e doar un vis, iar pentru adolescenți și cei aflați la început de carieră, este aproape imposibil de trăit.
Milano, orașul cu cei mai mulți milionari din lume
Clasamentele internaționale confirmă ceea ce italienii susține de ani de zile. Potrivit celui mai recent raport al Henley & Partners, Milano este orașul cu cei mai mulți milionari din lume. Aici există o persoană super-bogată la fiecare 12 locuitori (inclusiv nou-născuți și vârstnici). Aceasta este o cifră mai mare decât în capitalele financiare globale precum Londra (unde raportul este de una la fiecare 41), New York (una la fiecare 22) și Paris (una la fiecare 14).
Dar care este cealaltă față a monedei?
„În acest oraș , funcționarii, profesorii, lucrătorii din sectorul public și alte meserii similare sunt acum noii săraci”, spune Amanda Ricupero, o tânără asistentă socială care s-a mutat în capitala Lombardiei acum șapte ani.
Să ai casă este un privilegiu
"Sunt aici de ani de zile și încă mă simt săracă și astăzi. Am decis să nu-mi cumpăr o casă. Îmi este imposibil să concep să mă îndatorez până la gât pentru a putea trăi, în orice caz, puțin peste pragul sărăciei” , explică ea în scrisoarea transmisă Fanpage.it.
O situație care cu siguranță este mai emblematică ca niciodată pentru ceea ce se întâmplă la Milano, unde un apartament costă dublu față de media din Italia, în timp ce chiria este 72% din salariul unui lucrător ( pragul de accesibilitate este de aproximativ 30%, așa cum se întâmplă, de exemplu, în cele mai importante zone urbane din Elveția).
"În munca mea se spune «casa este pe primul loc». Dar oare chiar așa este? Chiar nu cred. O casă în țara noastră este un privilegiu. Dar nu pentru cineva ca mine, care pur și simplu are un loc de muncă. Ce societate pune oamenii, tinerii, muncitorii, chiar și absolvenții, oamenii care își caută cu adevărat un loc de muncă pentru a putea trăi cu demnitate, sub o presiune de acest fel?”
Milano și noii săraci
Dupa EXPO 2015, economia pur și simplu a explodat și a propulsat Milano în topul acelor mai atractive și strălucitoare orașe din lume, lăsându-și locuitorii în urmă.
La urma urmei, ce înseamnă cu adevărat atractivitatea dacă rămâne un concept rezervat câtorva aleși, precum milionari, manageri cu studii superioare, investitori, vedete locale și internaționale, iar decalajul dintre bogați și săraci se mărește în fiecare an?
"Eu, ca asistent social sărac, am acum grijă de alți oameni foarte săraci. Din păcate, văd din ce în ce mai des cât de greu este să lucrezi în Milano și împrejurimi. Case, garsoniere și camere sunt imposibil de găsit, prețuri nebunești care depășesc salariul mediu ... mai mult decât atunci când am ajuns aici, acum doar câțiva ani. De ce nu există politici de locuințe și reglementare a pieței de închirieri? Și de ce nu există creșteri salariale la orizont?”
Costul vieții a explodat în Milano. Salariile sunt ca acum 20 de ani
Deși costul vieții a crescut vertiginos (este cel mai scump oraș din Italia în ceea ce privește cheltuielile de consum, cu 62% mai mult decât în Napoli), salariile sunt la același nivel ca acum 20 de ani. Și astfel, între timp, tinerii absolvenți fără o familie care să-i întrețină și să plătească chiria sau să obțină un avans pentru o casă, angajați publici, inclusiv profesori, șoferi de tramvai, funcționari, asistente medicale, și chiar proprietari de mici afaceri, precum comercianți și restauratori, chelneri și lucrători esențiali care mențin orașul în funcțiune sunt limitați la suburbii sau chiar expulzați dincolo de granițele municipalității, în interiorul țării sau în provincii.
Cu siguranță aceasta nu este o problemă pentru cei care nu utilizează serviciile publice, deoarece își pot permit să plătească generos pentru cele private.
Cei care devin cei mai reprezentativi locuitori ai acestei capitale internaționale emblematice sunt oameni bogați și manageri care își pot permit școli internaționale cu costuri anuale de școlarizare de peste 30.000 de euro, servicii medicale și de sănătate din ce în ce mai privatizate, mașini rapide și vehicule personale pentru transport, penthouse-uri și apartamente mari în dezvoltări imobiliare noi, adaptate pentru ultra-bogați.
Și ceilalți, aproape un milion de oameni invizibili?
Pleacă să-și întemeieze familii în altă parte, fac naveta din cartierele-dormitor, venind în oraș doar pentru tura lor de muncă. Între timp, furia socială și sentimentul de excluziune nu se mai limitează la locuințele sociale.
„Ceea ce văd și despre care aud oamenii vorbind sunt doar nedreptăți. În fiecare dimineață observ și fețele obosite ale oamenilor care călătoresc cu trenul. Sper că nu sunt oameni care au renunțat și au pus deoparte orice formă de rebeliune împotriva unui sistem care îi exploatează și nu îi protejează", mai scrie italianca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
