Italia: Român strivit de tractorul pe care lucra, chiar sub ochii fiului

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Un muncitor român în vârstă de 58 de ani a fost rănit grav în Italia, după ce tractorul pe care îl manevra s-a prăbuşit peste el. Fiul său, alături de care lucra pe un câmp, a asistat la teribila scenă.

Teribilul accident s-a produs în Airole, regiunea Liguria, acolo unde românul de 58 de ani lucra în domeniul agricol, împreună cu fiul său, care a asistat la tragedie, fără a putea face însă nimic pentru a-și salva părintele. El a fost cel care a anunțat autoritățile. 

Fermierul român în vârstă de 58 de ani lucra pe un teren agricol de la Airole împreună cu fiul său, când a fost rănit grav în această dimineață, potrivit sanremonews.it. 

La fața locului au intervenit  cadre medicale, a ajuns și o ambulanță a Crucii Albastre Vallecrosia și elicopterul. Conform povestirii fiului bărbatului rănit, s-a auzit un zgomot puternic și, când s-a întors, a văzut tractorul răsturnat și pe tatăl său pe pământ.

Bărbatul a fost transportat de urgență cu elicopterul medical la spitalul „Santa Corona" din Pietra Ligure cu cod roșu de maximă gravitație, după ce a suferit fracturi deschise la ambele picioare, o vătămare severă la cap și o hemoragie cerebrală.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel