Italia. Român judecat după ce fiica de 15 ani l-a acuzat de abuz sexual: „ E răzbunare! Nu-i puteam susține financiar mofturile“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Un român, de 46 de ani, a ajuns în fața instanței, după ce fiica sa de 15 ani l-a acuzat că ar fi abuzat-o sexual. Fatele s-au petrecut în Brescia, Italia.

Fata, care le mărturisise  anterior rudelor, a fost cea care l-a denunțat pe tată.

Potrivit relatărilor, bărbatul, în vârstă de 46 de ani, de origine română și rezident în Valle Camonica, ar fi abuzat-o sexual.

Și astfel, bărbatul de 46 de ani a ajuns să fie judecat.Italia.

Român judecat după ce fiica de 15 ani l-a acuzat de abuz sexual

 

Următoarea audiere, la finalul căreia probabil va fi pronunțată sentința, va avea loc la 24 noiembrie.

Tatăl respinge toate acuzațiile și susține că a fost un fel de răzbunare pe fată, pentru că la vremea respectivă - în urmă cu aproximativ doi ani - nu avea un loc de muncă și nu putea susține pretențiile financiare ale fiicei sale.

 

O fetiță româncă ar fi fost vândută de către părinții ei unui alt cuplu, în Lecce, regiunea Apulia din Italia. 

Italia. Fetiță româncă, vândută de părinți unui cuplu. Justificarea de necrezut a mamei: „Am făcut-o pentru a-i garanta un viitor mai bun”

 

Mama româncă, în vârstă de 46 de ani și tatăl român, în vârstă de 51 de ani, s-au prezentat, ieri, în fața judecătorilor pentru a da explicații cu privire la fapta de care sunt acuzați: abandonul și vânzarea unui minor, acum în vârstă de 5 ani.

„Am făcut-o pentru a-i garanta un viitor mai bun”, susțin părinții români în fața magistraților. Aceasta este explicația dată cuplul audiat ieri într-o sală de judecată a Tribunalului pentru Minori. La caz lucrează și Parchetul pentru minori, pentru a evita suspiciunea de vânzare.

Incidentul a avut loc în provincia Lecce, într-un centru din sudul Salento. Părinții biologici sunt deja căsătoriți cu alte persoane cu care au copii care locuiesc în România.

Conform rechizitoriului, cei doi români au oferit fetița chiar imediat după ce s-a născut unui cuplu care locuia în aceeași localitate cu ei în Italia. Din nefericire, nu au făcut-o într-un mod legal, iar când părinții adoptivi au decis să o înscrie la școală, s-au descoperit neconcordanțe în datele personale ale copilei. Așa s-a început o anchetă care a dus la trimiterea în judecată a părinților biologici și a celor care au luat-o pe fetiță. Procurorii cred că s-a oferit și o sumă de bani pentru acest proces ilegal de adopție. 

Judecătorii sunt cei care vor decide soarta copilei și pedeapsa adulților. Procesul continuă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel