O nouă zi de proteste afectează rețeaua feroviară italiană vineri, 23 mai, când este programată o grevă generală de 23 de ore ce va perturba circulația trenurilor operate de Trenitalia, Italo, Trenitalia Tper, Trenord, precum și transportul public feroviar regional. Oprirea este prevăzută între orele 01:00 și 23:59 și a fost convocată de sindicatele de bază Usbe și Sgb. În plus, angajații grupului Ferrovie dello Stato (FS) vor întrerupe lucrul într-un interval suplimentar, între orele 09:00 și 17:00, ca parte a unei acțiuni sindicale interne inițiate de Grupul Pdm/Pdb FSI.
Potrivit unei informări transmise de FS Italiane, greva de vineri este o reluare a protestului suspendat anterior la solicitarea garantului grevelor, în contextul evenimentelor legate de învestirea Papei Leon al XIV-lea.
Acum, companiile feroviare revin la planul inițial de protest, într-un climat tensionat provocat de un conflict prelungit privind reînnoirea contractului colectiv de muncă la nivel național, reprezentarea sindicală și participarea angajaților la procesul de negociere.
Companiile feroviare anunță că serviciile esențiale vor fi garantate
Greva va avea impact și asupra transportului public local, unde sunt așteptate perturbări pe întreg parcursul zilei. Cu toate acestea, companiile feroviare anunță că serviciile esențiale vor fi garantate în intervalele orare considerate de vârf: dimineața, între orele 06:00 și 09:00, și seara, între 18:00 și 21:00. Trenitalia precizează că lista trenurilor garantate poate fi consultată în orarul oficial și pe site-ul său, www.trenitalia.com .
În ceea ce privește trenurile regionale, companiile vor institui servicii esențiale în aceleași intervale orare aglomerate (06:00–09:00 și 18:00–21:00), pentru a limita impactul asupra navetiștilor. Informații actualizate despre circulația trenurilor și orarele garantate pot fi accesate prin intermediul canalelor digitale ale operatorilor feroviari, la casele de bilete și de la personalul din centrele de relații cu clienții.
Pasagerii care aleg să nu mai călătorească în ziua grevei au posibilitatea de a solicita rambursarea integrală a biletului. Pentru trenurile Intercity și Frecce, cererea poate fi depusă începând din momentul anunțării grevei și până la ora de plecare a trenului rezervat. În cazul trenurilor regionale, rambursarea este posibilă până la miezul nopții din ziua precedentă grevei.
Alternativ, călătoria poate fi reprogramată în condiții similare, în funcție de disponibilitatea locurilor. Compania Italo a publicat deja pe site-ul său lista trenurilor garantate pentru data de 17 mai și urmează să actualizeze informațiile pentru 23 mai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News