Italia. El este Cătălin, românul de doar 22 de ani care a murit astăzi, la volanul unui BMW. Motorul mașinii, găsit la câțiva metri distanță

catalin-212141
Ionuț Constantin B., un român de doar 22 de ani și-a pierdut viața astăzi, în urma unui groaznic accident rutier. 

Accidentul a avut loc la ora 5 dimineața, în Caerano di San Marco din Treviso. 

Tânărul român conducea un autoturism marca BMW cu viteză deosebit de mare. Din câte se pare, acesta a pierdut controlul autovehiculului într-o curba și s-a izbit de un perete de beton, aflat pe marginea drumului. Oamenii legii au descoperit că Ionuț consumase alcool, din primele informații, în cantitate foarte mare, potrivit publicației trevisotoday.it. 

Oamenii aflați în zonă au chemat în zadar paramedicii. Ionuț fusese strivit între fiarele contorsionate ale mașinii și a fost nevoie de zeci de minute pentru ca pompierii să-l poată scoate din mașina care arăta ca un morman de fiare. Motorul BMW-ului fusese aruncat la câțiva metri distanță, ceea ce arată viteza excesivă pe care o avea românul.

După zecile de minute în care tânărul a fost în cele din urmă descarcerat, pompierii din Montebelluna l-au predat paramedicilor care n-au putut decât să constate decesul. 

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close