Italia. Atenție unde ții banii, o bancă se află în COLAPS. Eforturi fără precedent pentru salvarea acesteia

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Banca Centrală Europeană (BCE) a numit trei administratori temporari pentru a prelua conducerea băncii Carige, într-un efort fără precedent în vederea salvării creditorului regional italian, care nu a reuşit să-şi majoreze capitalul, transmite Reuters.

A zecea mare bancă din Italia a anunţat că administratorii vor discuta cu reprezentanţii Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FITD), care i-a împrumutat creditorului anul trecut 320 de milioane de euro printr-o emisiune de obligaţiuni convertibile, pentru a îndeplini termenul limită stabilit la 31 decembrie 2018 pentru majorarea capitalului. De asemenea, administratorii vor lua măsuri pentru întărirea capitalului băncii, reducerea creditelor neperformante şi găsirea unui posibil partener pentru fuziune. 

Conform deciziei BCE, preşedintele Pietro Modiano şi directorul general Fabio Innocenzi vor fi administratori, alături de Raffaele Lener, un expert legal care a lucrat la Autoritatea de Reglementare a Pieţelor Financiare (Consob) şi la Banca Centrală a Italiei.

Miercuri, acţiunile Carige au fost suspendate de la tranzacţionare, la cererea băncii. Şi acţiunile altor bănci italiene au scăzut miercuri, după acest anunţ, iar indicele bancar italian FTIT8300 înregistra un declin de 1,5%.

Familia Malacalza deţine 27,6% din Carige după ce a investit peste 400 de milioane de euro pentru o participaţie evaluată la 20 milioane de euro la actualul preţ de pe piaţă.

În 22 decembrie, familia Malacalza a decis să blocheze o nouă majorare a capitalului precizând că doreşte în primul rând claritate privind viitorul plan de afaceri al băncii şi posibilele opţiuni de fuziune.

Italia a mai salvat Monte dei Paschi di Siena în 2016, iar doi creditori mai mici din regiunea Veneţia au fost salvaţi de grupul bancar Intesa Sanpaolo în 2017.

În ultimele luni, banca Carige a fost criticată pentru guvernanţa slabă şi nivelul scăzut al capitalului. 

În 2018, Banca Carige din Italia a fost catalogată ca "fragilă" într-un test al BCE derulat în rândul creditorilor europeni, indicele de adecvare a capitalului fiind sub nivelul de 5,5% stabilit de autorităţile de reglementare în cazul unui scenariu advers.

În 2016, Carige era a 16-a mare bancă din Italia. Fostul său director Giovanni Berneschi a fost condamnat pentru fraudă şi spălare de bani în februarie. 

Grupurile bancare italiene UniCredit SpA şi Intesa Sanpaolo SpA sunt prezente şi pe piaţa din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel