Italia angajează 10 000 de medici, 20 000 de asistente și crește salariile. E disperare în sistemul medical

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

Italia se pregătește pentru o investiție majoră în sistemul său de sănătate publică. Ministrul Sănătății, Orazio Schillaci, a obținut asigurări de la ministrul Economiei, că în viitoarea lege bugetară (Finanziaria) vor fi incluse fonduri suplimentare de două miliarde de euro. Suma va fi destinată angajării de noi medici și asistente în rețeaua spitalelor publice, pentru a răspunde deficitului acut de personal cu care se confruntă unitățile sanitare.

Potrivit informațiilor venite din interiorul Ministerului Sănătății, semnalele sunt pozitive și datorită sprijinului repetat exprimat de premierul Giorgia Meloni pentru consolidarea sistemului sanitar. Schillaci a propus și modificări structurale, solicitând ca negocierile salariale pentru personalul medical să se desfășoare direct în cadrul sectorului sanitar, nu sub umbrela generală a funcționarilor publici.

În opinia sa, această schimbare ar permite măsuri rapide pentru domeniile deficitare, cum sunt serviciile de urgență, unde mulți medici și asistente evită să lucreze din cauza presiunii și a condițiilor dificile.

În paralel, ministrul vrea accelerarea implementării „caselor de comunitate” - centre medicale locale care ar trebui să devină un pilon al medicinei teritoriale. Ministerul anunță progrese în dialogul cu medicii de familie, care și-au exprimat disponibilitatea de a se implica. Schillaci afirmă că deja se văd primele rezultate în reducerea listelor de așteptare, pe măsură ce regiunile aplică noile directive.

Se vor acorda stimulente financiare în zonele unde nu mai sunt medici și asistente

 

Profesorul Francesco Cognetti, președintele Forumului Societăților Științifice ale Medicilor Spitalicești și Universitari, salută măsura interzicerii contractelor cu cooperativele ce furnizau „medici la oră” pentru urgențe, dar subliniază că este nevoie de o reformă amplă: un plan de angajări urgente pentru cel puțin 10.000 de medici specialiști și 20.000 de asistente, creșteri salariale consistente - până la 2.000 de euro net lunar pentru medici și 1.000 de euro pentru asistente - și stimulente pentru specializările critice, cum este medicina de urgență.

Și zona politică de guvernare susține direcția anunțată. Paolo Barelli, liderul grupului Forza Italia din Camera Deputaților, amintește că partidul său a propus deja un plan strategic ce vizează reducerea listelor de așteptare și reorganizarea accesului la urgențe, cu obiectivul angajării, în următorii ani, a 10.000 de medici și 20.000 de asistente. Vicepremierul Antonio Tajani merge mai departe și cere o schimbare de organizare „de la rădăcină”, prin dezvoltarea medicinii teritoriale, astfel încât pacienții să fie triați înainte de a ajunge la urgențe, apelând mai întâi la farmacii sau la medicii de familie.

Probleme și cu numirile din guvern

 

Opoziția, însă, atacă. Parlamentarii Mișcării 5 Stele îl acuză pe Tajani că „se trezește prea târziu” și îl îndeamnă să se adreseze direct lui Schillaci și premierului Meloni pentru resurse suplimentare. În Partidul Democrat, europarlamentarul Stefano Bonaccini și senatoarea Beatrice Lorenzin critică dur numirea a doi membri considerați apropiați de curentul no-vax în comitetul național pentru vaccinuri (Nitag), acuzând ministrul că pune în pericol credibilitatea politicilor de imunizare.

Roberto Parrella, noul președinte al comitetului, răspunde că vaccinurile rămân „indispensabile” și că obiectivul este protejarea sănătății publice printr-o colaborare bazată pe date științifice solide. La rândul său, Schillaci afirmă că mandatul grupului este „să ofere un aport pragmatic și riguros, bazat pe evidențe științifice, în interesul sănătății publice, nu al altor agende”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel