Italia. Premierul Mario Draghi renunţă la salariu. Beneficiază de pensii de stat 'generoase'

Andreea Cosma / 13 mai 2021, 15:42 Salveaza PDF Comentarii

Prim-ministrul italian Mario Draghi, care primeşte cel puţin două pensii de stat generoase şi deţine, singur sau în coproprietate, zece case, a anunţat că nu va primi niciun fel de salariu pentru activitatea sa în fruntea guvernului, transmite joi Reuters.

Politicienii italieni sunt obligaţi să-şi publice declaraţiile fiscale, iar Draghi a profitat de ocazie pentru a face cunoscut că renunţă la salariul brut anual de circa 110.000 de euro la care are dreptul ca şef al guvernului.

El nu şi-a motivat însă decizia.

Declaraţia fiscală a lui Draghi din 2020, făcută publică miercuri seară, arată că acesta a avut un venit brut de 583.470 de euro în 2019.

Din suma totală, 498.144 de euro au provenit din pensiile de stat pe care le primeşte de pe urma funcţiilor sale anterioare de director general al Trezoreriei şi de guvernator al Băncii Italiei, a detaliat purtătoarea sa de cuvânt.

 

Premierul Mario Draghi renunţă la salariu



În opinia lui Massimiliano Panarari, expert în comunicare politică la Universitatea Unimercatorum, Draghi a decis să renunţe la salariu probabil cu intenţia de a-şi arăta solidaritatea cu italienii puternic loviţi de recesiunea economică.

'Cu toate acestea, ar putea fi văzută şi ca un gest populist, aşa încât Draghi ar fi făcut mai bine să o explice mai pe larg', a adăugat el.

Mişcarea 5 Stele, din cadrul coaliţiei de guvernare, a fost descrisă frecvent de oponenţi ca populistă pentru faptul că parlamentarii săi renunţă la o mare parte din salarii.

'Îmi imaginez că Draghi a făcut acest lucru pentru că îşi vede rolul ca pe unul în slujba ţării', a apreciat Giovanni Orsina, profesor de ştiinţe politice la universitatea LUISS din Roma.

Draghi, ajuns acum la 73 de ani, avea 54 de ani când a părăsit Trezoreria în 2001 ca să preia un post important la banca de investiţii Goldman Sachs la Londra. Când a plecat de la Banca Italiei avea 64 de ani.

Presa din Peninsulă a relatat că Mario Draghi beneficiază de la vârsta de 59 de ani de aproape 15.000 de euro brut pensie lunară de pe urma postului de la Trezorerie.

 

Draghi, beneficiar de pensii de stat 'generoase'



Purtătoarea de cuvânt a spus că nu poate confirma imediat această informaţie.

Predecesorul lui Draghi, Giuseppe Conte, primea în jur de 90.000 de euro brut ca prim-ministru, după ce renunţase la 20% din salariu.

Câţiva foşti şefi ai guvernului italian, printre care Paolo Gentiloni (2016-2018) şi Enrico Letta (2013-2014), nu au primit salariu dat fiind că, spre deosebire de Draghi, erau şi parlamentari, iar legea italiană interzice cumulul de salarii din aceste două funcţii.

Mario Monti, prim-ministru între 2011-2013, a renunţat, după ce a fost numit senator pe viaţă, la salariul la care avea dreptul.

Declaraţia fiscală a lui Mario Draghi arată că acesta deţine, singur sau în coproprietate, 10 case sau imobile similare, inclusiv una la Londra, precum şi şase terenuri.


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy