Irlanda. Niciun nou deces din cauza COVID-19 nu a fost raportat

Andreea Cosma |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Irlanda nu a înregistrat luni niciun nou deces provocat de noul coronavirus pentru prima oară din 21 martie, conform unui anunţ făcut de ministerul sănătăţii de la Dublin, citat de AFP.

"În ultimele 24 de ore nu au fost raportate noi decese", a declarat directorul medical Tony Holohan în cadrul unei conferinţe de presă.

Conform ultimului bilanţ revizuit, în Irlanda COVID-19 a făcut în total 1.606 victime la o populaţie de 4.9 milioane de locuitori.

Într-o postare pe Twitter, premierul Leo Varadkar a salutat această "zi a speranţei", exprimându-şi încrederea că "vom câştiga".

Tony Holohan a remarcat că absenţa unor decese noi s-ar putea datora întârzierii realizării bilanţului la sfârşitul săptămânii care tocmai s-a încheiat. Cu toate acestea, a ţinut să evidenţieze că ştirea se înscrie într-o "tendinţă continuă" de reducere a numărului de decese.

Conform celor mai recente date oficiale făcute publice luni, în Irlanda au fost raportate până în prezent 24.698 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus.

Cifrele "din ultima săptămână indică faptul că am eliminat COVID-19', a adăugat Holohan, adăugând că "va mai dura o săptămână pentru a vedea impactul care ar putea rezulta din relaxarea măsurilor" restrictive.

Irlanda a început în urmă cu o săptămână să relaxeze măsurile de izolare introduse la sfârşitul lunii martie.

Călătorii care sosesc în Irlanda vor fi obligaţi începând de joi să informeze autorităţile despre locul în care îşi vor petrece perioada de carantina de 14 zile pe care guvernul se gândeşte să o declare obligatorie. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel