Ionuț, Marius și Gabi au încercat schema "ulei în motor" în SUA. Au ajuns rapid pe mâna poliției

romani arestati SUA inselaciune
Cei trei români au ajuns pe mâna poliției (Foto: Chicago Romanian American News)
Trei români au fost arestați în California, fiind acuzați de înșelăciune, tentativă de furt, vandalism și conspirație. Cei trei au încercat înșelăciunea de tip "ulei în motor", însă au ajuns rapid după gratii.

Agenții Biroului Șerifului din Placer County au arestat trei suspecți implicați într-o schemă sofisticată de înșelăciune de tip „ulei în motor”, care viza victime din întreaga California, relatează publicația Chicago Romanian American News.

Gabi Tănase (23 de ani), Ionuț Tănase (34 de ani) și Marius Tănase (28 de ani) au fost reținuți de autorități în urma unei anchete conduse de unitatea de infracțiuni contra proprietății. Marius Tănase avea deja un mandat de arestare emis pe numele său.

Ce presupune înșelăciunea de tip "ulei în motor"

Ancheta a fost demarată săptămâna trecută, după ce un locuitor din Placer County a raportat o tentativă de înșelăciune. Bărbatul spune că s-a întâlnit cu potențiali cumpărători pentru mașina sa. În timpul întâlnirii, suspecții au încercat să manipuleze situația pentru a crea impresia că vehiculul are o problemă mecanică gravă.

Victima a devenit suspicioasă, a refuzat vânzarea și a alertat autoritățile. În urma acestui apel, anchetatorii au descoperit o operațiune mai amplă.

Schema funcționa astfel: suspecții se dădeau drept cumpărători pe platforme precum Facebook Marketplace sau Craigslist. În timp ce distrăgeau atenția vânzătorului, sabotau în secret mașina, introducând ulei în zone precum vasul de expansiune al lichidului de răcire sau țeava de eșapament. În timpul testului cu mașina, uleiul se ardea și producea fum, făcând să pară că vehiculul are defecțiuni grave.

Ulterior, cei trei români presau vânzătorul să accepte un preț mult mai mic.

Victimele, adesea oameni în vârstă, puteau fi înșelați cu mii de dolari. Ulterior, suspecții revindeau mașinile la prețul real.

Detectivii au stabilit că suspecții au călătorit prin mai multe zone, inclusiv Placer, Sacramento County, Napa County, El Dorado County, Contra Costa County, Los Angeles County, San Bernardino County și Tehama County, și au vizat mai multe victime, mai scrie sursa citată.

Într-un final, cei trei români au fost reținuți în apropiere de Red Bluff.

Bani cash și sticla de ulei găsită în mașină

În mașina cu care circulau cei trei, oamenii legii au găsit aproximativ 11.000 de dolari în numerar, dovezi legate de organizarea schemei, precum și o sticlă de ulei folosită pentru comiterea fraudei.

Autoritățile au efectuat și o percheziție într-o reședință din Sacramento, în care au găsit peste 22.000 de dolari în numerar, mai multe acte ale mașinilor, dispozitive mobile, precum și un vehicul furat neraportat

Detectivii au identificat deja și alte victime, inclusiv una din Los Angeles County, înșelată cu doar câteva zile înainte.

Toți cei trei români au fost arestați pentru tentativă de furt prin declarații false, tentativă de fraudă împotriva persoanelor vârstnice, vandalism și conspirație.

Ancheta este în desfășurare, iar numărul victimelor ar putea crește.

Poliția face un apel la cetățenii care au suspiciunea că au fost înșelați de banda de români. Aceștia sunt rugați să contacteze autoritățile la [email protected] sau să se adreseze poliției locale.

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes
x close