UPDATE. Ion, ademenit să vină în Spania cu promisiunea unui loc de muncă, abandonat fără niciun ban: „Am o lună de zile de când dorm pe jos“

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Un apel disperat pe rețelele de socializare a dus la o mobilizarea rapidă din partea comunității românilor din Spania, care au sărit în ajutorul unui bărbat, Ion Gustei, care a ajuns să doarmă pe străzi în Madrid. Bărbatul a fost ademenit să vină în Spania cu promisiunea unui loc de muncă, dar odată ajuns aici, a fost abandonat. Fără niciun ban și posibilitate de a se descurca, Ion spune că de o lună doarme pe jos.

UPDATE, 8 ianuarie 2024. Chiar de ziua lui de nume, Ion a reuși să plece din Spania spre casă, în Chișinău. Românii cu suflet mre l-au ajutat cu cazare, masă, haine și chiar i-au făcut pachete pe care să le ducă mamei sale, acasă.

„A sosit și ziua mult așteptată! Nea Ion a primit cel mai frumos cadou de ziua lui, de Sf Ioan i-ați împlinit dorința!Datorită vouă oameni frumoși am reușit să-l urcăm la autocar și a pornit către casă cu lacrimi în ochi, dar de data asta au fost lacrimi de fericire!Ne-a onorat cu prezența domnul consul al Republicii Moldova, Tudor Vasilica care ne-a însoțit la autocar și pentru asta îi mulțumim.Nea Ion nu a plecat cu mâinile goale datorită vouă! Vă mulțumește tuturor, o să vă pomenească în rugăciuni!“, scrie unul dintre administratorii grupului de Facebook.

2. -imagine fara descriere- (ion-md_36306000.PNG)

 

Știre inițială. Un grup de tineri turiștii români, aflați în Spania pentru Revelion, l-au întâlnit pe Ion și au aflat această poveste tristă, cerând sprijin pentru a-l ajuta pe bărbat să se întoarcă acasă în Chișinău, unde îl așteaptă familia.

Cine poate ajuta? Eram cu grupul de prieteni (studenți, stabiliți în București) în Sol (Madrid) pentru revelion. Acolo a venit spre noi domnul Ion Gustei. Doarme pe străzi de o lună, ne-a spus că îl găsim mereu lângă bradul din Sol și plângând ne-a implorat să-l ajutăm să revină în Chișinău, unde îl așteaptă mama lui. Nu ne-a cerut bani, nu a cerșit, este un domn îngrijit care are nevoie de ajutor. Noi i-am oferit mâncare și mănuși, dar nu aveam bani la noi. Ne-a povestit că ambasada nu l-a putut ajuta, are cineva cum să-i ofere un spațiu unde să doarmă sau chiar un bilet către Chișinău? (un autobuz este în jur de 150 de euro din căutările noastre). Noi am plecat din Madrid în dimineața de 1 ianuarie, deja suntem înapoi în București, de aceea vă scriem aici“, a scris Ionuț pe un grup cunoscut de Facebook de într-ajutorare a românilor din afara granițelor.

M-au lepădat jos și s-au dus. Am o lună de zile de când dorm pe jos. O lună de zile!“, mărturisește omul, măcinat de frig și amărăciune, într-un mesaj pe Facebook. Bărbatul săne că acasă, în Moldova, îl așteata mamași cei șase frați și că și-ar putea găsi de muncă și în țara sa natală.

Mesajul tinerilor care l-au găsit în noaptea de Revelion a fost receptat de comunitatea online „Voluntari în Europa”, inițiată de Adriana Mureșan, care a mobilizat oameni cu inimă mare. Într-un timp scurt, românii din Spania au reușit să ofere lui Ion cazare, haine noi, hrană, și chiar un bilet de autobuz pentru călătoria sa înapoi în Republica Moldova.

2. -imagine fara descriere- (ion-haine_14448000.jpg)

Ion Gustei, care a dormit pe străzi timp de o lună, a primit sprijinul necesar pentru a-și recăpăta demnitatea și a reveni la o viață normală. Oamenii implicați au asigurat că Ion a fost cazat într-un hotel, a primit haine curate, a luat masa la restaurant, și chiar a primit vizita consulului Republicii Moldova din Madrid.

Mă înclin in fața voastră. Va mulțumim pentru bunătate! Ați reușit să schimbați viața unui om în câteva ore. (...) Ion a fost cazat, i-au fost cumpărate haine noi, s-a spălat, a mâncat la restaurant, i-am făcut cumpărături și acum a ajuns înapoi la hotel, să doarmă în pat, la căldură, că de o lună doarme pe stradă. A primit și vizita dl.consul al R.Moldova din Madrid. Mâine va fi iar vizitat de noi și sperăm că reușim să găsim și un telefon vechi pentru el, sa ii cumpărăm o cartela să putem ține legătura. Duminică va pleca spre Chișinău, până atunci ne vom ocupa de hrana lui și vom face un pachet să aibă pe drum și să ducă acasă, mamei lui. Cam acesta este raportul zile de azi, revenim cu noutăți. Încă o dată mii de mulțumiri tuturor! Minuni de oameni!“, a scris Adriana Mureșan pe grup.

3. -imagine fara descriere- (ionmancare_11392500.jpg)

Comunitatea online a ținut să mulțumească tuturor celor implicați în rezolvarea acestui caz umanitar. Ion Gustei va pleca duminică spre Chișinău, iar oamenii frumoși implicați în această acțiune promit să continue să îl sprijine cu hrana și cu un pachet pentru drum.

Încă un caz rezolvat datorită vouă oameni frumoși! Domnul Ion așteaptă cuminte să treacă zilele rapid și să plece acasă. Astăzi am fost să îl vizitez la hotel, i-am dus un rucsac să aibă unde pune merindele pentru drum, un telefon cu încărcător și cartelă să poată suna familia. Am fost la restaurant să luăm masa împreună, apoi ne-am plimbat puțin. Doar ce l-am lăsat la cazare să se odihnească, cu promisiunea că mâine mă întorc. Vă mulțumește tuturor pentru implicare și generozitate“, a scris un alt membru implicata al comunității, Ana Maria Burdușel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel