Iohannis a promulgat legea prin care elevii din 50 de școli beneficiază de masă caldă în valoare de 10 lei/zi

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru aprobarea OUG 97/2018 care prevede că preșcolarii și elevii din 50 de grădinițe și școli beneficiază gratuit, până la finalul anului, de un pachet alimentar sau o masă caldă pe zi, în valoare de 10 lei, inclusiv TVA, potrivit Mediafax.

Legea adoptată decizional de Camera Deputaților pe 15 octombrie, prevede aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 97/2018 privind aprobarea Programului pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la sfârșitul anului 2019, în perioada desfășurării activității didactice, preșcolarilor și elevilor din 50 de unități de învățământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unități - pilot, li se acordă, cu titlu gratuit, un suport alimentar, constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 10 lei/ beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată", potrivit Ordonanței de urgență 97/2018.

Limita valorică prevăzută la articolul mai sus menționat cuprinde prețul produselor, cheltuielile de transport, de distribuție și de depozitare a acestora, după caz.

Preșcolarii sau elevi care din motive de natură medicală, culturală sau religioasă nu pot beneficia de masa standard vor beneficia de produse alimentare adecvate situației acestora, în baza unei cereri motivate scrise de către părinți sau reprezententații legali. Solicitarea trebuie să fie susținută de un document-suport și înregistrată la secretariatul unității de învățământ, conform OUG 97/2018.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel