Ioan Mircea Pașcu aruncă NUCLEARA în PSD după ce candidatura sa a fost IGNORATĂ: „S-ar ocupa astfel locul de comisar al României“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Ioan Mircea Pașcu și-a anunțat, din nou, intenția de a a desemnat comisar european din partea României. Candidatura sa a fost însă ignorată, acesta lăsând să se înțeleagă că postul de comisar european ar fi „liber“ pentru altcineva.

În PSD se ascut săbiile tot mai mult, iar lupta pentru putere scoate în față pioni neașteptați. După toată tevatrua privind nominalizarea vitorului candidat al României pentru o funcție de comisar european, în care premierul Dăncilă învârte aceleași nume la nesfârșit, cineva din interiroul PSD este dispus să își asume acest rol și, consideră el, „ar obține postul fără complicații.

Este vorba despre fostul ministru al apărării, Ioan Mircea Paşcu, totodată și fost vicepreşedinte al Parlamentului European. Chiar când în Comitetul Executiv Național al PSD se pota pentru ca Dan Nica să fie noua propunere a României pentru funcția de comisar european, Ioan Mircea Pașcu își anunța, pe Facebook, intenția de a candida pentru acest post, menționând chiar că premierul Dăncilă ar fi fost informată despre intenția sa.

„Doresc sa fac public faptul ca mi-am anunțat candidatura la postul de comisar al României pe transporturi, inclusiv mobilitate militara. Doamna Prim-Ministru este la curent cu candidatura mea.
In sprijinul acestei candidaturi, aduc câteva argumente:
1. In calitate de Comisar Desemnat in Comisia Juncker, declarația mea de interese a fost evaluată de Comisia JURI, care nu a depistat nicio neregula;
2. Am activat 14 ani in Parlamentul European, ultimii 5 ani, in calitate de Vicepreședinte al acestui for;
3. Experiența mea in domeniul militar, dobândită ca secretar de stat in MApN, președinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, precum și de ministru al apărării îmi conferă capacitatea necesară gestionarii pachetului de “mobilitate militara”; acesta reprezintă principalul domeniu de colaborare in relația UE-NATO, relație care a făcut obiectul raportului meu din Parlament;
4. Cred ca numele meu nu va ridica probleme la Cotroceni, asa cum nu a ridicat când am fost nominalizat in locul Corinei Cretu“, a conchis Mircea Pașcu.

După câteva ore, când numele lui Dan Nica a fost avansta ca propunere oficială din partea PSD, Pașcu a postat un nou mesaj: „Multă lume nu înțelege de ce este evitată candidatura mea, când este sigur că aș obține postul fără complicațiile propunerilor de până acum ... Răspunsul este simplu: tocmai de aceea, pentru că s-ar ocupa astfel locul de comisar al României!?“

Numele lui Ioan Mircea Pașcu a mai fost vehiculat în contextul propunerilor de Comsiar european din partea României, însă nu s-a concretizat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel