Inundații la Roma. Tibrul s-a revărsat, mai multe șosele au fost închise

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Roma a fost parțial inundată în ziua de 6 ianuarie. 

Ploile torențiale care au lovit Capitala Italiei și regiunea Lazio au provocat inundații extinse, blocaje în trafic și intervenții de urgență ale autorităților. 

Cantitățile mari de precipitații căzute într-un interval scurt au dus la creșterea rapidă a nivelului râului Aniene, afluent al Tibrului, care a ieșit din matcă în mai multe puncte, în special în zona Ponte Mammolo.

Apele au inundat străzi, parcări și spații verzi din cartierele Colli Aniene, Tiburtina, Lunghezza și Corcolle, unde circulația a fost serios afectată. Mai multe artere importante au fost închise complet, iar șoferii au rămas blocați ore întregi în trafic.

Intervenții pentru degajarea apei, pe parcursul întregii zile 

Potrivit relatărilor din presa italiană, pompierii și echipele Protecției Civile au intervenit pe tot parcursul zilei pentru evacuarea apei din subsoluri și pentru sprijinirea locuitorilor rămași izolați. Într-unul dintre cazuri, o mamă și cei doi copii ai săi au fost evacuați preventiv dintr-o locuință amenințată de apele care creșteau de la oră la oră. Mai multe garaje și locuințe de la parter au fost inundate, iar pagubele materiale sunt în curs de evaluare.

Situația a fost agravată și de nivelul ridicat al râului Tibru, care a determinat autoritățile să decidă închiderea cheiurilor și restricționarea accesului în zonele aflate în apropierea albiei. Primăria Romei a dispus, ca măsură de precauție, închiderea parcurilor, a cimitirelor și a unor zone publice, pentru a reduce riscul de accidente cauzate de alunecări de teren, copaci doborâți de vânt sau acumulări de apă.

Regiunea Lazio s-a aflat de asemenea sub cod portocaliu de vreme severă. Meteorologii au avertizat că solul deja saturat de ploile din zilele precedente, nu a mai putut absorbi noile cantități de apă. În acest context, efectele fenomenelor meteo au fost mult amplificate, iar autoritățile au cerut populației să evite deplasările neesențiale.

Din cauza condițiilor meteo extreme, mai multe evenimente tradiționale dedicate Befanei, inclusiv manifestări publice și târguri, au fost anulate sau desfășurate în format restrâns

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel