Intermediar român, condamnat în Franța pentru exploatarea muncitorilor la cules de struguri. Vinuri de sute de euro sticla, cazare în condiții mizerabile

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Muncitori români, exploatați în Franța (Foto: Freepik)
Muncitori români, exploatați în Franța (Foto: Freepik)

Un cuplu care recruta culegători de vii a fost condamnat miercuri, la Dijon, la opt luni de închisoare cu suspendare pentru "trafic de persoane" şi vina de a fi adus să lucreze în "condiţii nedemne" muncitori sezonieri români în Burgundia, la unul din cele mai prestigioase domenii viticole din Franţa, transmite AFP, citată de Agerpres.

Cei doi - soţ şi soţie -, prestatori de servicii pentru unele din cele mai mari podgorii din Burgundia, au fost găsiţi vinovaţi de "trafic de fiinţe umane" şi "supunere de persoane vulnerabile la condiţii de locuire nedemne".

Tribunalul corecţional din Dijon i-a mai condamnat la o amendă de 5.000 de euro şi interdicţia de a practica profesia timp de un an.

Au fost, în schimb, achitaţi de acuzaţia de "muncă disimulată".

Un intermediar român, care umbla să găsească culegători de vii în România, a fost şi el condamnat pentru "trafic de fiinţe umane" la un an de închisoare cu suspendare şi o amendă de 5.000 de euro.

Pe 16 octombrie, într-un proces emblematic pentru condiţiile insalubre în care sunt cazaţi uneori culegătorii de vii, procurorul ceruse doi ani de închisoare cu suspendare pentru soţ, 18 luni pentru soţia acestuia şi 15 luni, tot cu suspendare, pentru intermediar.

Potrivit acuzării, în jur de 40 de români care munceau la cules de vii în 2023 în Meursault, una dintre cele mai prestigioase podgorii din Burgundia, ale cărei vinuri se vând adesea cu sute de euro sticla, "erau cazaţi într-o tabără improvizată, cu o singură toaletă şi fără apă potabilă".

Sistemul de recrutare a culegătorilor de vii prin "agenţii" este tot mai frecvent folosit. În regiunea Champagne, spre exemplu, acest sistem furnizează jumătate din muncitorii sezonieri. Patru dintre ei au decedat în 2023 în timpul căldurilor puternice din perioada recoltării.

Cuplul condamnat miercuri s-a apărat la proces spunând că "nu au existat posibilităţi de cazare" de oferit sezonierilor. "Nimeni nu vrea să-i găzduiască pe culegători", nici măcar domeniile viticole, care "lasă responsabilitatea în seama prestatorilor de servicii", a spus avocatul cuplului, cerând achitarea clienţilor săi.

 

-----------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH 

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6 

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel