Incident pe aeroportul din Sibiu: un avion Wizz Air a ajuns la marginea pistei. S-a declanșat o anchetă

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: Facebook @Wizz Air
Sursa foto: Facebook @Wizz Air

Aeroportul Internaţional Sibiu (AIS) anunţă o "investigaţie internă de siguranţă" pentru clarificarea circumstanţelor în care un avion aparţinând companiei Wizz Air, care venea de la Milano Bergamo (Italia), a ajuns, marţi, la marginea pistei, după aterizarea pe aeroportul sibian, deşi reprezentanţii acestuia susţin că pista era curăţată de zăpadă, informează un comunicat de presă.

"Astăzi, 13.01.2026, la ora 16:39, aeronava Wizz Air care a operat un zbor comercial pe ruta Milano Bergamo (BGY) - Sibiu (SBZ) a fost implicată într-un eveniment operaţional la sol, după aterizarea în siguranţă pe Aeroportul Internaţional Sibiu. Aterizarea s-a desfăşurat în condiţii de ninsoare abundentă, pista fiind curăţată şi declarată operaţională la momentul sosirii aeronavei, în conformitate cu procedurile de deszăpezire aplicabile. După aterizare, în timpul manevrei de întoarcere, în vederea intrării pe calea de rulare către platforma de parcare, aeronava a ajuns la marginea pistei. Conform procedurilor de siguranţă, echipele de la sol au asistat la degajarea aeronavei de pe pistă, prin ghidarea acesteia pe căile de rulare, pentru a nu perturba traficul aeroportuar, iar zborurile programate au fost operate conform programului de zbor. Evenimentul s-a produs la sol la viteză redusă şi s-a încheiat fără incidente", a anunţat AIS.

Potrivit sursei citate, pasagerii aflaţi în avion nu au fost răniţi şi au fost debarcaţi normal.

"Debarcarea pasagerilor s-a realizat în conformitate cu procedurile operaţionale standard. Precizăm că nu a fost necesară închiderea suprafeţelor de manevră sau a aeroportului", a dat asigurări AIS.

Aeronava Wizz Air este operaţională şi efectuează zborul Sibiu - Birmingham (Marea Britanie).

"După intervenţia echipelor de la sol, aeronava a rulat normal către platformă, aceasta aflându-se la acest moment în serviciu, efectuând zborul Sibiu - Birmingham. Evenimentul va face obiectul unei investigaţii interne de siguranţă, desfăşurată conform procedurilor aplicabile, în vederea clarificării circumstanţelor producerii acestuia. Wizz Air reafirmă că siguranţa pasagerilor şi a echipajului constituie prioritatea companiei aeriene", se mai arată în comunicat.

Marţi seara ninge în municipiul Sibiu. Stratul de zăpadă măsura 7 centimetri la ora 20:00, potrivit meteorologilor, temperatura fiind de minus 5,9 grade.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel