Bulgaria se confruntă în aceste zile cu cel mai sever val de căldură din ultimii nouă ani şi a înregistrat temperaturi de peste 40 de grade Celsius în mai multe localităţi, informează DPA.
În sudul ţării, două incendii majore de vegetaţie au izbucnit luni, pe fondul secetei severe şi al vânturilor puternice. Deocamdată nu au fost puse în pericol casele locuitorilor din zonă, au raportat companiile mass-media bulgare.
Cel mai ridicat nivel de alertă meteorologică, codul roşu, a fost declarat în nouă dintre cele 28 de provincii ale Bulgariei. Alte două provincii se află sub incidenţa unui cod portocaliu.
Cele mai ridicate temperaturi - de peste 40 de grade Celsius - au fost înregistrate luni după-amiază în Sandanski, o localitate aflată la graniţa cu Grecia, precum şi în oraşele Plovdiv şi Ruse.
În capitala ţării, Sofia, temperaturile au urcat până la valoarea de 38 de grade Celsius. Meteorologii avertizează că acest val de căldură extremă nu va scădea în intensitate până joi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Muncitorul român care a stat ore întregi sub dărâmături, la Roma, a fost salvat. Oamenii au aplaudat intervenția
Gabriel Nuță-Stoica /
03 noi 2025, 23:39
După mai bine de zece ore de intervenții contra cronometru, pompierii italieni au reușit să-l salveze pe Octavian, muncitorul român de 66 de ani prins sub dărâmăturile turnului Torre dei Conti, clădire medievală aflată în renovare, care s-a prăbușit parțial luni, în centrul Romei, la mică distanță de Colosseum. În momentul în care pompierii l-au scos din turn, oamenii adunați la fața locului au aplaudat și au strigat de bucurie. După ce a fost evaluat timp de câteva minute în salvarea adusă special la fața locului, românul a fost transportat la spital. Se pare că starea sa este una destul de gravă.