Încă un manager Gazprom, găsit mort. Andrei Krukowski a alunecat pe o stâncă

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Încă un manager Gazprom, găsit mort. Andrei Krukowski a alunecat pe o stâncă
Încă un manager Gazprom, găsit mort. Andrei Krukowski a alunecat pe o stâncă

Oficial, Andrei Krukowski, șeful stațiunii Krasnaya Polyana, aparținând Gazprom, a căzut de pe o stâncă. Krukowski este cel mai recent deces dintr-un șir de morți ciudate ale unor oameni de la vârful Gazprom.

„Andrei iubea munții și își găsea pacea în ei. S-a dedicat în întregime muncii. Îi plăceau schiul și drumețiile pe munte” – a scris serviciul de presă al Krasnoj Polana pe canalul Telegram, potrivit „Kommersant”.

Krukowski avea 37 de ani, s-a născut la Moscova și era economist, cu studii la Londra. În 2001-2014 a ocupat funcţii înalte în diferite companii de stat. În 2012, s-a mutat de la Moscova la Soci, unde a condus stațiunea Krasnaya Polyana, controlată de compania petrolieră de stat Gazprom.

 

Cinci oameni de afaceri ruși s-ar fi sinucis de la sfârșitul lunii ianuarie

 

Cel puțin alți cinci oameni de afaceri ruși proeminenți s-ar fi sinucis de la sfârșitul lunii ianuarie, iar trei dintre ei și-ar fi ucis și membri ai familiilor înainte de a-și lua propria viață, potrivit CNN. Patru dintre cei decedați erau asociați cu gigantul energetic rus de stat Gazprom sau cu unele dintre filialele sale.

Un director executiv de la Gazprom a fost găsit mort în cabana sa din satul Leninski, în apropiere de Leningrad, la 30 ianuarie 2022, potrivit presei de stat ruse RIA Novosti. Anchetatorii investighează moartea lui Leonid Shulman, șeful departamentului de transport al Gazprom Invest, ca fiind o sinucidere, mai aless că au găsit și un bilet de adio. 

Un alt director de top de la Gazprom, Alexander Tiulakov, a fost găsit mort în garajul său pe 25 februarie, potrivit Novaya Gazeta, care a raportat că acesta s-ar fi sinucis.

Mihail Watford, un miliardar rus de origine ucraineană, a fost găsit mort în locuința sa din Surrey, Anglia, pe 28 februarie. 

 

Autoritățile investighează moartea  unor oligarhi ruși ca o crimă-sinucidere 

 

 

Un alt om de afaceri rus, Vasili Melnikov, a fost găsit mort alături de familia sa în Nijni Novgorod la sfârșitul lunii martie, potrivit ziarului rus Kommersant. Melnikov deținea MedStom, o companie de consumabile medicale. Potrivit Comitetului de Investigații al Rusiei, un bărbat de 43 de ani, soția sa, în vârstă de 41 de ani, și doi copii de patru și 10 ani au fost găsiți înjunghiați mortal la 23 martie.

La începutul acestei luni, alți doi oameni de afaceri ruși au murit în incidente după același scenariu crimă-sinucidere. Vladislav Avaiev, fostul vicepreședinte al Gazprombank, a fost găsit mort împreună cu soția și fiica sa în apartamentul său din Moscova pe 18 aprilie, potrivit agenției de știri ruse de stat Tass. Autoritățile investighează moartea soților Avaiev ca fiind o crimă-sinucidere.

Cadavrul vicepreședintelui gigantului rusesc Novotek, Serghei Protosenia, a fost găsit la reședința sa din Costa Brava, Spania. Bărbatul a fost găsit spânzurat, în timp ce soția și fiica sa au fost găsite și ele moarte în pat, relatează presa spaniolă. Serghei Protosenia s-ar fi spânzurat cu halatul în grădina reședinței din Costa Brava, după ce și-a ucis soția și fiica cu toporul și cuțitul. Ar fi vorba despre o crimă domestică, potrivit primelor investigații citate de presa din Spania. Aceștia au găsit la fața locului un topor și un cuțit pline de sânge.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel