ICCJ a DECIS pentru Toni Greblă

Narcis Popa |
Data actualizării: | Data publicării:

Completul de cinci judecători de la ÎCCJ a amânat luni, pentru 24 iunie, pronunţarea definitivă în dosarul lui Toni Greblă, secretarul general al Guvernului.

Procesul se află în faza de apel, după ce, pe 11 mai 2018, un complet de trei judecători de la Instanţa supremă l-a achitat pe Toni Greblă pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii.

DNA susţinea că, în perioada 2010 - 2015, Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiilor de senator (2010 - 2013) şi judecător la Curtea Constituţională (2013 - 2015), a pretins şi primit de la omul de afaceri Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, folosinţa gratuită, service-ul şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 de euro. De asemenea, Greblă este acuzat că ar fi primit folosinţa gratuită a unui post telefonic înregistrat pe o firmă, în cuantum de 24.648 de lei; suma de 1.200 de lei; materiale electorale pentru campania privind alegerile parlamentare din 2012 pentru lipirea a 20.000 de afişe şi alte materiale electorale, în cuantum total de 8.973 de lei.

Totodată, conform DNA, în perioada 2009 - 2015, Toni Greblă ar fi pretins şi primit, direct şi indirect, de la Mihai Prundianu, mai multe foloase necuvenite în cuantum total de 481.276 de lei, din care: 360.269 de lei reprezentând investiţii în curs consemnate în lista activelor unei societăţi comerciale (un tractor cu remorcă şi marfă aflată în custodie, respectiv contravaloarea a 80 de struţi, materiale de tip tâmplărie PVC şi alte materiale de construcţie pentru reabilitarea clădirilor unei ferme din judeţul Gorj); 121.007 de lei, reprezentând cheltuielile salariale pentru şase angajaţi, în perioada 2011 - 2015, pe firma Camera de Comerţ şi Industrie România - Japonia (care lucrau în realitate la o fermă din Buduhala - Teleşti). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel