HOROSCOP, vineri, 25 mai, 2018

StiriDiaspora Team / 25 mai 2018, 09:08 Salveaza PDF Comentarii

HOROSCOP BALANȚĂ 25 mai

Formezi o echipă de nezdruncinat cu cei dragi din familie. Vă unesc nişte proiecte comune şi reuşiţi să aveţi o relaţie de colaborare perfectă. În familie nu poate fi vorba nici de rivalitate, nici de competiţie, nici de răutăţi, ca atare cele mai bune lucruri în comun le poţi face cu cei de acelaşi sânge.

Că e vorba de o afacere împreună sau de un eveniment care vă adună pe toţi la un loc, merită să atragi rudele alături de tine, deoarece gândiţi la fel, simţiţi la fel şi, mai ales, ţineţi unii la alţii necondiţionat. De dragul lor, eşti capabil de orice, şi ei la fel pentru tine!

HOROSCOP SCORPION 25 mai

Munceşti cu sârg, dar nu te preocupă sarcinile care se află acum pe rol, care ţi se par banale şi simple, ci nişte proiecte de viitor de la care ai mari aşteptări. Tu nu priveşti decât mult înainte, în perspectivă îndepărtată, pentru că rezultatele eforturilor de acum se vor arăta atunci, peste luni de zile!

Ai mari speranţe de la aceste planuri de care te ocupi cu seriozitate şi sârg, şi eşti conştient că succesul depinde numai de resursele pe care le pui în joc pentru a ajunge acolo. Nimeni nu va munci pentru tine, deci hai, pune mâna pe unelte şi construieşte cerea ce vrei să obţii. Ceea ce proiectezi tu acum în viitor, va deveni realitate prin forţele tale.

HOROSCOP SĂGETĂTOR 25 mai

Ai ceva de lucru, pentru că au rămas unele sarcini nerezolvate şi le consideri foarte importante, de aceea nu le poţi lăsa pe altădată. Chiar dacă ţi-ar consuma toată ziua, măcar vei fi mulţumit, la final, că ai şters de pe lista ta de sarcini o mulţime de lucruri care aşteptau de ceva vreme.

De fapt, eşti cumva influenţat de cineva din anturaj care e foarte preocupat de o activitate importantă şi nu poţi să stai şi tu pe margine. Vă uniţi forţele şi, împreună, veţi ajunge mult mai repede la rezultatele bune, deci conlucraţi, comunicaţi, schimbaţi idei, formaţi o echipă.

HOROSCOP CAPRICORN 25 mai

Tu ai creat ceva de care eşti foarte mândru şi simţi nevoia să prezinţi lumii roadele muncii tale, dar azi dai numai peste invidioşi puşi pe harţă care critică tot ce le arăţi tu. Nu pune la suflet, nu toată lumea aplaudă ceea ce tu faci din plăcere, ci contează să-ţi urmezi mai departe drumul în care tu crezi şi în care tu pui atâta energie pozitivă.

Invidia îi roade, răutatea îi face să comenteze ceea ce reuşesc să facă alţii, când ei nu sunt în stare de nimic pozitiv, decât de critici. Nu ţi-ai găsit anturajul cel mai potrivit să expui rodul pasiunii tale, ca atare alege oameni care îţi împărtăşesc pasiunea şi plăcerea de a crea.

HOROSCOP VĂRSĂTOR 25 mai

Greu te vor înţelege ceilalţi, astăzi, pentru că te comporţi atipic: parcă eşti un rebel pus pe fapte mari, care nu se supune nimănui, care îşi pune în valoare doar propria originalitate, un deschizător de drumuri care nu acceptă reguli sau ordine rigide de la alţii. Menţine-ţi acest spirit de independenţă care te cuprinde, pentru că poate fi exact ce aveai nevoie ca să schimbi o stare de lucruri ce alunecase în monotonie şi banal.

Prin deciziile ciudate, îndrăzneţe, revoluţionare de astăzi, practic întorci totul pe dos, dar îi dai şi o cu totul alt direcţie de evoluţie, care ţi se pare mult mai interesantă şi entuziasmantă. Eliberează-te de regulile altora, fii cu un pas înainte!

HOROSCOP PEȘTI 25 mai

Ai trecut cândva printr-o situaţie pe care nu ai înţeles-o la vremea respectivă încât credeai că n-a avut nici un rost, dar iată că sensul ei abia acum se arată, semn că nimic nu e întâmplător în viaţă. Trebuia să se întâmple, trebuia să treci prin acel moment ca acum, după atâta vreme, să culegi roadele acelor evenimente.

Chiar dacă uneori efectele pozitive ale unei întâmplări nu sunt imediate, vine o zi când, privind înapoi, îţi dai seama că atunci, în trecut, a pornit totul şi dacă n-ar fi fost acele evenimente, nici cele de azi nu ar mai fi avut loc. Priveşte spre trecut cu recunoştinţă!

Citeste mai multe pe teotrandafir.com

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy