Grecia reintroduce CARANTINA în nordul ţării până la finalul lunii

Andreea Cosma / 16 oct 2020, 14:11 Salveaza PDF Comentarii
sursa foto: Flickr.com
sursa foto: Flickr.com

Prefectura Kozani, aflată în nordul Greciei şi locuită de aproximativ 150.000 de persoane, a reintrodus vineri carantina după apariţia a zeci de noi cazuri de COVID-19, informează agenţia France Presse.

Carantina va rămâne în vigoare până la 29 octombrie, a anunţat joi seară Agenţia de sănătate publică din Grecia. ''Măştile sunt obligatorii în exteriorul şi interiorul spaţiilor de lucru, toate adunările sunt suspendate şi orice deplasare în exteriorul regiunii este interzisă'', a declarat această instituţie.

Toate magazinele, sălile de sport, tribunalele, restaurantele, cinematografele, muzeele şi obiectivele arheologice din Kozani sunt închise; spre deosebire de carantina din martie şi aprilie, şcolile rămân deschise.

Cel puţin 200 de noi cazuri de COVID-19 au fost consemnate în Kozani în luna octombrie, dintre care 100 în această săptămână, au precizat reprezentanţi ai Agenţiei de sănătate publică, care au subliniat apariţia a zece mici focare.

Începând din februarie Grecia, ce are o populaţie de aproximativ 11 milioane de locuitori, a înregistrat aproape 24.000 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 şi peste 480 decese cauzate de COVID-19.

Autorităţile încearcă să evite o nouă carantină în Atena, unde sunt concentrate majoritatea cazurilor de COVID-19.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI


Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.23
YesMy