Grecia. Noi reguli pentru turişti. Formular electronic şi teste aleatorii

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
vacanta_grecia
vacanta_grecia

Turiştii români care ajung vara aceasta în Grecia, începând cu 1 iulie, vor completa un formular electronic. Mai mult, aceştia vor fi testaţi  aleatoriu pentru Covid 19.

 

Orice pasager care se îmbarcă pentru un zbor cu destinația Grecia trebuie să aibă un certificat de sănătate care să ateste faptul că nu este purtător al infecției COVID-19. Acesta trebuie emis cu cel mult 72 de ore înainte de zbor și fără acesta nu poate să facă îmbarcarea.

Turiștii greci, pe baza unor acorduri transnaționale, care vor să călătorească în afara țării, ar trebui consultați cu 72 de ore înainte de zbor. De asemenea, turiștii vor părăsi Grecia fără a mai fi controlați, pentru a nu exista riscul ca aceștia să rămână blocați în carantină în această țară, lucru care ar dăuna unei destinații turistice. În fiecare zonă turistică din regiune, ministrul Turismului va dispune închirierea unei unități de cazare ce va funcționa ca un hotel pentru carantină, unde turiștii diagnosticați COVID-19 vor fi mutați.

Fiecare hotel sau unitate de cazare va trebui să aibă un contract cu un doctor, care fie va locui în incinta respectivă, fie va decide prin tele-consultație dacă un turist ar trebui să primească un test pentru coronavirus. Testul ar trebui făcut în cel mult 6 ore de la decizia medicului. Personalul hotelier va fi instruit cu privire la regulile specifice de igienă. Nu vor mai exista bufeturi în hoteluri, doar mese servite, excepție făcând hotelurile foarte mici.

Șezlongurile for fi plasate la o distanță rezonabilă între ele și vor avea huse detașabile pentru o singură folosire. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel