Germania vrea să interzică pe viață accesul infractorilor străini în țară: "Nu putem să le permitem să se întoarcă" 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Ministrul Justiției din landul Baden-Württemberg, Marion Gentges (CDU), solicită ca legislația europeană să permită interdicții de intrare și ședere pe viață pentru persoanele care reprezintă o amenințare majoră la adresa securității, considerând insuficiente reglementările propuse de Comisia Europeană, care stabilesc un plafon de maximum 20 de ani pentru astfel de sancțiuni.

 

„Nu trebuie să transmitem infractorilor periculoși sau celor care constituie amenințări de rang înalt semnalul că după o anumită perioadă de timp ar putea reintra în țară”, a declarat Gentges. În opinia sa, este esențial ca în cazurile deosebit de grave să existe posibilitatea aplicării unei interdicții pe viață, valabilă pe întreg teritoriul Uniunii Europene.Legislația germană vs. normele europene

În prezent, legislația națională germană – prin Legea privind rezidența – permite deja aplicarea unor interdicții de intrare și ședere pe termen nelimitat pentru infractori extrem de periculoși sau pentru cei considerați o amenințare deosebită. Totuși, această practică se află în atenția Curții Europene de Justiție (CJUE), care analizează compatibilitatea ei cu dreptul comunitar.

Noua propunere a Comisiei Europene limitează drastic marja de acțiune a statelor membre: interdicțiile de intrare ar putea fi dispuse pentru o perioadă de cel mult zece ani, cu posibilitatea de prelungire până la 15 ani. Doar în situații speciale de securitate termenul maxim ar putea ajunge la 20 de ani. Interdicțiile permanente ar fi, în schimb, eliminate complet.

Pentru Gentges, această abordare echivalează cu o slăbire periculoasă a protecției publice. „Mai ales în cazul celor mai grav infractori, mesajul trebuie să fie clar: reintrarea nu va mai fi posibilă niciodată”, a subliniat ea.

Exemplul care a zguduit Germania

Ministrul Justiției din Baden-Württemberg a invocat cazul dramatic al atacului de la Mannheim pentru a susține necesitatea unor sancțiuni radicale. În data de 31 mai 2024, un tânăr afgan de 26 de ani, Sulaiman A., a comis un atac cu cuțitul în piața centrală a orașului, vizând participanți la un miting. Șase persoane au fost rănite, printre care și ofițerul de poliție Rouven Laur. Acesta a murit două zile mai târziu, în ciuda eforturilor medicilor.

În septembrie 2024, Tribunalul Regional Superior din Stuttgart a pronunțat o condamnare pe viață împotriva agresorului, decizia devenind recent definitivă. Pentru Gentges, acest caz este un exemplu cutremurător despre cum o interdicție de reintrare pe viață ar trebui să fie regula în cazul unor asemenea fapte.

O dezbatere cu ecou european

Discuția deschisă de ministrul german se înscrie într-un context mai amplu al disputelor privind politica de migrație și securitate la nivelul Uniunii Europene. Statele membre au păreri divergente: unele susțin necesitatea unor măsuri mai ferme împotriva celor care comit infracțiuni grave, în timp ce altele consideră că interdicțiile pe viață ar putea contraveni drepturilor fundamentale și principiilor de reintegrare.

În Germania, vocea lui Gentges se adaugă unui cor tot mai puternic de politicieni conservatori care cer un cadru legislativ dur, menit să transmită un semnal clar atât potențialilor infractori, cât și opiniei publice. „Protejarea cetățenilor noștri trebuie să fie prioritatea absolută. Orice altă interpretare înseamnă să minimalizăm suferința victimelor și să riscăm siguranța comunităților noastre”, a avertizat ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel