Germania, încurajată să "adopte" muncitori români. Emigranții asigură o creștere economică solidă

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Studiu: Germania trebuie să atragă cât mai mulți emigranți din țările UE, în condițiile în care, în perioada 2011-2016, aceștia au stimulat creșterea economică din această țară. 

Germania ar trebui să îşi accelereze eforturile destinate atragerii unui număr mai mare de cetăţeni din alte state membre ale Uniunii Europene, între care România și Polonia, în condiţiile în care, în perioada 2011-2016, cei cinci milioane de emigranţi din UE au stimulat creşterea înregistrată de prima economie europeană cu 0,2% pe an, arată un studiu publicat miercuri de SIW, unul din principalele institute de studii economice din Germania.

Potrivit acestui studiu, majoritatea emigranţilor din UE care au ajuns în Germania sunt tineri, bine calificaţi şi activi pe piaţa muncii, unde au ocupat multe poziţii vacante şi în plus au stimulat consumul.

Migraţia cetăţenilor din alte state membre UE în Germania a atins nivelul de vârf în 2015, când au impulsionat PIB-ul Germaniei cu 0,3%. "Fără ei, PIB-ul Germaniei ar fi înregistrat o creştere de doar 1,2%", susţine Marius Clemens, unul dintre autorii studiului.

Potrivit DIW, având în vedere îmbătrânirea populaţiei şi deficitul de mână de lucru calificată, Germania ar trebui să facă eforturi pentru a atrage şi mai mulţi emigranţi din UE, în special având în vedere că aceştia ar putea să se îndrepte alte ţări, în special din zona euro.

Mai mulţi cetăţeni din UE s-au mutat în Germania între 2011 şi 2016 decât emigranţi şi refugiaţi din afara blocului comunitar a căror venire a generat dispute în rândul politicienilor. Grupările de extremă dreapta din Germania susţin că emigranţii profită de sistemul de asigurări sociale fără a contribui la economia germană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel