Germania, decizie privind posibila REVENIRE la izolare națională

angela_merkel
Germania nu va mai avea nevoie să impună din nou măsuri de izolare la nivel naţional pe timpul iernii pentru a ţine sub control epidemia, în pofida creşterii numărului de infectări, a declarat miercuri ministrul federal al sănătăţii, Jens Spahn, transmite Reuters.

După ce iniţial a reuşit să menţină relativ scăzut numărul infectărilor şi al deceselor, comparativ cu vecinii săi, Germania înregistrează în săptămânile din urmă o înmulţire a cazurilor noi, o evoluţie ce provoacă temeri legate de un al doilea val.

Într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, ministrul sănătăţii a subliniat că experţii şi politicienii află tot mai multe despre virus în fiecare zi.

Deşi carantina totală impusă în martie a fost decizia corectă la acel moment pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili, ea nu va mai fi necesară din nou, a afirmat Spahn.

'Cu siguranţă, nu va mai fi nevoie să luăm această măsură la nivel naţional', a spus el, arătând că autorităţile regionale pot gestiona focarele.

'Putem intra în toamnă şi iarnă cu încredere', a subliniat el în conferinţa de presă.

Potrivit ministrului, nu va fi necesar nici să se reintroducă interdicţia ca familiile să-şi viziteze rudele aflate în centre de îngrijire. 'Şi putem constata că în magazine avem situaţia sub control prin distanţare fizică şi măşti', a adăugat el, relatează Agerpres.

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close