O decizie în acest sens ar putea fi luată cel târziu la 31 iulie 2027, potrivit unui oficial parlamentar citat de France Presse.
Guvernul condus de cancelarul Friedrich Merz își propune să transforme Bundeswehr într-o forță convențională dominantă în Europa. Planul prevede creșterea efectivelor de la aproximativ 185.000 la cel puțin 260.000 de militari de carieră până în 2035.
Strategia apare pe fondul tensiunilor de securitate din Europa și al incertitudinii privind implicarea Statelor Unite în apărarea continentului.
Recrutarea voluntară nu aduce rezultatele așteptate
Germania a introdus un sistem de serviciu militar voluntar și a impus înregistrarea obligatorie a tinerilor bărbați la împlinirea vârstei de 18 ani. Rezultatele inițiale rămân însă sub nivelul planificat.
Între ianuarie și mai, Bundeswehr a atras doar 530 de voluntari, deși aproximativ 300.000 de tineri au intrat în procesul de contactare pentru recrutare.
Thomas Räwekamp, președintele Comisiei de apărare din Bundestag, afirmă că varianta recrutării obligatorii rămâne pe masă.
„Dacă nu reuşim să atingem aceste obiective prin voluntariat va trebui să revenim la reintroducerea stagiului militar obligatoriu. Decizia va trebui luată până în 31 iulie a anului viitor”, a declarat el pentru AFP.
Oficialul a adăugat: „Am în continuare îndoieli cu privire la capacitatea noastră de a reuşi să atingem aceste obiective foarte ambiţioase” doar pe bază de voluntariat.
Model de recrutare selectiv, nu universal
Planul analizat nu prevede mobilizarea întregii generații de 18 ani, estimată la circa 350.000 de persoane. Varianta discutată implică selectarea anuală a unui număr necesar pentru atingerea obiectivelor de personal.
Räwekamp a atras atenția asupra importanței personalului profesionist din armată.
„Principala mea îngrijorare se referă la creşterea numărului militarilor de carieră şi sub contract, căci ei sunt cei care pilotează avioanele de luptă, navighează pe nave, conduc tancurile sau manivrează sistemele de apărare Patriot”, a spus acesta.
Autoritățile germane consideră că riscurile de securitate cresc, iar estimările indică posibilitatea ca forțele ruse să fie pregătite pentru o confruntare directă cu Occidentul începând cu anul 2029.
Răwekamp susține că obiectivul liderului rus Vladimir Putin depășește conflictul din Ucraina și vizează slăbirea democrațiilor occidentale.
În acest context, Europa ar trebui să își consolideze propriile capacități de apărare, inclusiv în condițiile unei posibile reduceri a prezenței militare americane și ale limitelor industriei de armament din SUA.
Oficialul german a făcut referire la dificultățile proiectelor comune europene de apărare, inclusiv la programul franco-german al avionului de luptă de generație viitoare, afectat de rivalități industriale.
În același timp, el a menționat că există și exemple de cooperare funcțională, precum grupul KNDS, unde Germania și Franța au stabilit o guvernanță paritară.
Subiectul apărării europene urmează să fie discutat la summitul NATO de la Ankara, programat la începutul lunii iulie.