Germania. 81 de morţi în urma inundaţiilor. Angela Merkel: "Este o catastrofă, o tragedie"

Andreea Cosma |
Data publicării:

Bilanţul intemperiilor din Germania a crescut la cel puţin 81 de morţi, în urma anunţării vineri a 50 de decese doar în landul Renania-Palatinat, din vestul ţării, unul dintre cele mai afectate de inundaţii, informează AFP.

"Numărul morţilor a ajuns la 50", faţă de 28 înregistraţi cu o zi înainte în acest land, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne din Renania-Palatinat, Timo Haungs.

Numeroase persoane sunt în continuare date dispărute în vestul ţării, crescând temerile cu privire la un bilanţ mai sumbru.

"Este o catastrofă, o tragedie", a reacţionat cancelarul german Angela Merkel de la Washington, unde a început joi o vizită oficială.

"Mă tem că vom vedea amploarea completă a catastrofei doar în următoarele zile", a adăugat ea la o conferinţă de presă cu Joe Biden, care i-a prezentat "condoleanţele sale sincere".

Circa jumătate dintre decese au fost înregistrate în landul Renania de Nord-Westfalia (vest), cel mai populat din Germania, iar restul în landul vecin Renania-Palatinat, unde trecerea apelor dezlănţuite a avut efectul unui tsunami.

 

Nilanţul victimelor, în creştere



În oraşul Bad Neuenahr-Ahrweile, din landul Renania-Palatinat, autorităţile au declarat joi seara că încă nu deţin informaţii despre soarta a 1.300 de persoane, însă cred că această cifră este asociată problemelor de funcţionare a reţelei de telefonie.

În total, 15.000 de membri ai echipelor de salvare, poliţiei şi armatei au fost mobilizaţi în zonele cele mai afectate.

Învecinate cu aceste landuri lovite de intemperii, statele Belgia, Olanda şi Luxemburg au fost, de asemenea, afectate de vremea nefavorabilă.

În Belgia, cel puţin 12 persoane şi-au pierdut viaţa, iar cinci sunt date dispărute, intemperiile afectând în principal sudul şi estul ţării.

Valonia, regiunea francofonă din sudul Belgiei, este deosebit de afectată, peste 21.000 de persoane rămânând fără electricitate.

În Olanda, mai multe mii de persoane au fost fost solicitate să-şi evacueze casele din provincia Limburg, în sudul ţării, unde se aşteaptă ca fluviul Meuse să atingă un nivel istoric vineri din cauza vremii nefavorabile care afectează Europa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel