Franța, paralizată de proteste: Greva națională, o provocare majoră pentru Emmanuel Macron

Loredana Iriciuc / 19 ian 2023, 15:53

Sunt proteste de amploare în Franţa. După ce au aflat că preşedintele Macron vrea să crească vârsta de pensionare de la 62 de ani la 64, francezii au ieşit în stradă. 

Majoritatea profesorilor din Franţa au anunţat că vor participa la grevă, aşa că multe şcoli au sistat astăzi cursurile. Afectată este şi circulaţia trenurilor şi a metroului din Paris, în timp ce reprezentanţii aeroportului Orly, din capitala pariziană, au anunţat că 5 zboruri au fost, deja, anulate. 

La protest se alătură oameni din aproape toate domeniile: servicii de curierat, transport, teatru sau angajaţi ai băncilor. Peste 200 de puncte de întâlnire au fost raportate în toată ţara, iar autorităţile au mobilizat peste 10.000 de poliţişti şi jandarmi pentru a supraveghea manifestaţiile. 

 

„Joia neagră” în Franţa: Grevă naţională la adresa proiectului de reformă a pensiilor propus de Guvern

 

Este o provocare majoră pentru Emmanuel Macron, în condiţiile în care sondajele arată că o mare majoritate a francezilor se opun acestui proiect de reformă, relatează Observator. Şeful statului şi guvernul său intenţionează să pună în practică măsurile prezentate ca fiind indispensabile, pentru a garanta viabilitatea pe termen lung a sistemului de pensii.

Această grevă naţională reprezintă, de asemenea, un test pentru sindicate, mai puţin influente decât în trecut, care speră să transforme nemulţumirea populaţiei faţă de acest proiect, asociată cu furia faţă de scăderea puterii de cumpărare, într-o vastă mişcare socială care să se extindă dincolo de această zi de joi şi să determine guvernul să cedeze.

Pentru Emmanuel Macron, dincolo de controlul cheltuielilor publice, miza este credibilitatea sa ca reformator atât la nivel naţional, cât şi european, notează Reuters. Potrivit Ministerului Muncii, reforma ar urma să genereze venituri suplimentare de 17,7 miliarde de euro în 2030. La rândul lor, sindicatele consideră că există şi alte mijloace pentru a asigura sustenabilitatea sistemului de pensii.

În ochii sindicatelor, această "joie neagră" marchează doar un punct de plecare înaintea unor noi greve şi manifestaţii naţionale. "Ceea ce nimeni nu poate şti, nici măcar sindicatele, este dacă francezii sunt suficient de furioşi pentru a (...) bloca ţara", a comentat Bruno Palier, profesor la Sciences Po.

Mişcările de protest sunt organizate de principalele opt centrale sindicale din Franţa, fiind cea mai mare mobilizare din ultimii 13 ani. Sunt programate mitinguri şi în oraşele Toulouse, Marsilia, Nisa, Lyon, Lille, Rennes, Bordeaux, Strasbourg, Nantes, Brest, Caen, Avignon, Metz şi La Rochelle.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0