Franța trimite un portavion în estul Mediteranei

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Portavionul francez Charles de Gaulle va fi trimis în partea de est a Mediteranei într-o misiune de sprijin a coaliţiei internaţionale împotriva grupării jihadiste Statul Islamic, a anunţat joi preşedintele Emmanuel Macron, informează AFP. 

"Grupul aeronaval va susţine operaţiunea Chammal (misiunea franceză a operaţiunii internaţionale Inherent Resolve) între ianuarie şi aprilie, urmând apoi să fie desfăşurat în Atlantic şi Marea Nordului'', a precizat şeful statului francez într-un discurs la o bază aeriană din Orleans.

Portavionul francez va fi escortat de nave ale forţelor navale din Germania, Belgia, Olanda, Spania, Portugalia şi Grecia, a mai menţionat el. ''Această forţă europeană, la fel ca desfăşurarea (misiunii) Lynx în ţările baltice, va consolida legătura transatlantică şi NATO, o dovadă suplimentară că apărarea europeană şi NATO sunt cei doi piloni ai aceluiaşi edificiu", a adăugat Macron, potrivit Agerpres.

Vorbind despre acţiunile antijihadiste din Orientul Mijlociu, preşedintele francez a făcut şi o aluzie critică la adresa ţărilor care, pe fondul tensiunilor dintre SUA şi Iran, şi-au retras la începutul acestei luni o parte a contingentelor din Irak, cum este cazul Germaniei sau al Canadei, dar fără să le numească. ''Franţa, încă de la început, în mod constant (...), a rămas acolo cu hotărâre, cu curaj'' şi ''aceia care luptă împotriva ameninţării teroriste, cei care suferă din cauza ei în această regiune ştiu cine este acolo şi cine rămâne'', a indicat Macron.

Înaintea acestui discurs el a asistat la o demonstraţie a unui comando de paraşutişti care participă la operaţiuni militare externe, cum este cea desfăşurată în Sahel, fiindu-i apoi prezentate de armata franceză apărarea antiaeriană a bazelor nucleare şi sistemele de luptă anti-drone.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel