UPDATE. Franța: Un bărbat înarmat a luat ostatici într-o bancă

politia_franta_nu_treceti_ilustrativ
Sursa foto: captură fr.news.yahoo.com
Un individ înarmat a luat ostatice mai multe persoane, joi seară, într-o filială bancară din centrul oraşului Havre, situat în nord-vestul Franţei, afirmă surse citate de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Figaro.

UPDATE 

Individul care a sechestrat mai multe persoane într-un filială bancară din oraşul francez Havre a eliberat toţi ostaticii, anunţă surse din cadrul serviciilor de securitate citate de cotidianul Le Figaro şi de postul France Bleu Normandie.

Ultimul din cei şase ostatici a fost eliberat joi în jurul orei 23.00 (24.00, ora României), au declarat sursele citate de Mediafax.

Agresorul, în vârstă de 34 de ani, s-a predat autorităţilor şi a fost reţinut. Nicio persoană nu a fost rănită.

UPDATE, ora 21.40

Ulterior, agresorul a mai eliberat două persoane. La locul luării de ostatici au sosit membri ai forţelor speciale de poliţie.

„Nicio persoană nu a fost rănită”, a declarat un oficial din cadrul Poliţiei.

---------

Bărbatul, înarmat cu un pistol, a pătruns într-o filială a Băncii Bred din Havre şi a luat ostatice şase persoane. În scurt timp, o femeie a fost eliberată, potrivit postului France Bleu Normandie.

La locul luării de ostatici au sosit membri ai forţelor speciale de poliţie.

Potrivit cotidianului Paris-Normandie, individul a formulat revendicări referitoare la situaţia poporului palestinian, scrie Mediafax.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close