FOTO - Boris Johnson, cu PICIOARELE PE MASA lui Emmanuel Macron. Denise Rifai: "OMG"

Andreea Cosma |
Data publicării:

Chiar dacă lui Boris Johnson i-a trebuit o lună până la prima sa vizită în străinătate ca premier, la Palatul Elysee s-a simţit joi ca acasă, neezitând să-şi aşeze picioarele pe mobila din reşedinţa prezidenţială franceză, notează Reuters.

Johnson, care nu s-a jenat niciodată să joace rolul clovnului în cariera sa politică, a fost filmat glumind în faţa camerelor şi aşezându-şi pentru scurt timp piciorul drept pe o măsuţă de cafea în Palatul Elysee, în prezenţa preşedintelui Emmanuel Macron, după care le-a făcut un semn cu mâna fotografilor din sală.

Macron a privit, părând amuzat.

Scena a avut loc după ce Johnson şi Macron s-au adresat jurnaliştilor în curtea de la Elysee, ocazie cu care preşedintele francez a avertizat că nu mai este timp pentru rescrierea acordului de divorţ cu Uniunea Europeană până la 31 octombrie, data prevăzută pentru Brexit.

Preşedinţia franceză a comunicat ulterior că discuţiile au fost 'constructive' şi 'aprofundate'.

 

Jurnalista Denise Rifai a reacţionat la această fotografie cu un comentariu scurt pe pagina sa de Facebook: "OMG" (n. red. - Oh my God - Dumnezeule!)

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel