Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat la cinci ani de închisoare

nicolas_sarkozyjpg
Fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul privind finanţările libiene.

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost condamnat joi la cinci ani de închisoare pentru că "a permis apropiaţilor săi" să se adreseze Libiei conduse de Muammar Gaddafi pentru a obţine finanţare ilegală pentru victorioasa sa campanie prezidenţială din 2007, el urmând să fie în curând închis, o premieră în Franţa, informează AFP.

Chiar dacă va face apel, cel de-al şaselea preşedinte al celei de-a Cincea Republici Franceze (2007-2012), acum în vârstă de 70 de ani, va fi citat în decurs de o lună de către parchet, care îl va informa cu privire la data încarcerării sale.

Sarkozy a denunţat o decizie "de extremă gravitate pentru statul de drept", pe care o va ataca în apel.

"Ura nu are limite", a declarat fostul preşedinte după citirea verdictului.

"Dacă vor neapărat să dorm în închisoare, voi dormi în închisoare. Dar cu capul sus, sunt nevinovat", a adăugat Sarkozy.

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes
x close