Foametea lovește deja crunt în lume. Uganda anunță sute de decese din cauza lipsei de hrană

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
Seceta din Africa de Est: Suferința de aici nu are egal. Strigăt de ajutor din partea oamenilor: „s-ar putea peste câteva luni să nu mai fie nimeni aici” / Foto: Unsplash
Seceta din Africa de Est: Suferința de aici nu are egal. Strigăt de ajutor din partea oamenilor: „s-ar putea peste câteva luni să nu mai fie nimeni aici” / Foto: Unsplash

Mai multe decese ''cauzate de foame'' au fost raportate în regiunea Karamoja, din nord-estul Ugandei, a indicat joi biroul premierului Robinah Nabbanja, fără a preciza numărul lor, relatează AFP.

O deputată locală a menţionat că ar putea fi vorba de câteva sute de morţi în această regiune aflată la frontiera cu Kenya şi Sudanul de Sud şi afectată de secetă, după seria de alte calamităţi din ultimii ani, între care inundaţii, alunecări de teren şi invazie de lăcuste. În plus, în zonă acţionează hoţi de vite.

"Recunoaştem, ca guvern, situaţia de foamete la Karamoja, unde avem informaţii privind decese cauzate de foame", a declarat pentru France Presse un purtător de cuvânt al şefei guvernului, după o reuniune cu aleşi din regiune.

Biroul prim-ministrului a anunţat şi trimiterea a 200 de tone metrice de ajutoare şi mobilizarea a 135 de miliarde de şilingi ugandezi (36 milioane de euro) pentru a cumpăra alimente pentru regiunea afectată, în următoarele trei luni.

"Mii de copii şi persoane în vârstă se confruntă în continuare cu un risc crescut de a muri de foame", a subliniat pentru France Presse o deputată locală.

Cel puţin 518.000 de oameni au nevoie de ajutor alimentar urgent în regiunea Karamoja, conform unui raport de evaluare a securităţii alimentare al guvernului ugandez şi ONU, publicat pe 31 mai.

Criza mondială va împinge țările cele mai sărace în faliment

 

Criza globală a costului vieţii împinge în sărăcie extremă încă 71 de milioane de oameni din cele mai sărace ţări ale lumii, atenţionează un nou raport publicat joi de Programul ONU pentru dezvoltare (PNUD), citat de Reuters.

Creşterea drastică a preţurilor la o serie de bunuri esenţiale înregistrată în acest an se resimte deja în unele părţi din Africa subsahariană, Balcani şi Asia, a relevat o analiză realizată în 159 de ţări în curs de dezvoltare, subliniază administratorul PNUD, Achim Steiner.

În acest context, PNUD cere măsuri adaptate, cum sunt ajutoare financiare directe pentru cei mai vulnerabili şi extinderea Iniţiativei de suspendare a serviciului datoriei (DSSI) lansată de ţările bogate pentru a le ajuta pe cele sărace în timpul pandemiei de COVID-19.

Costul vieții este în creștere pe toată planeta



"Această criză a costului vieţii aruncă în sărăcie şi chiar foamete milioane de oameni, cu o viteză uluitoare, iar acest lucru sporeşte constant ameninţarea tulburărilor sociale", a insistat Steiner.

"Estimăm că actuala criză a costului vieţii a împins probabil peste 51 de milioane de oameni în sărăcie extremă, la 1,90 dolari pe zi, şi alte 20 de milioane la 3,20 dolari pe zi", totalul pe plan global ridicându-se la peste 1,7 miliarde de oameni, notează autorii raportului.

Instituţii ca ONU, Banca Mondială şi FMI folosesc în analizele lor mai multe "praguri ale sărăciei", unul pentru cele mai sărace ţări ale lumii, unde oamenii trăiesc cu 1,90 dolari pe zi sau mai puţin, altul de 3,20 dolari pentru economiile cu venituri medii inferioare şi unul de 5,50 dolari pentru ţările cu venituri medii superioare, menţionează Reuters.

Potrivit raportului, transferurile "ţintite" de lichidităţi de către guverne sunt mai "echitabile şi eficiente" decât subvenţionarea energiei sau alimentelor, de care tind să beneficieze păturile mai bogate ale societăţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel