Florin Cîțu: „Este bizar să vorbim despre măsurile pe care eu le-am contracarat în programul lui Dragnea”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Președintele PNL Florin Cîțu a declarat duminică, înainte de reluarea negocierilor cu PSD pentru programul de guvernare, că este bizar să vorbească astăzi despre măsurile pe care le-a contracarat în programul lui Liviu Dragnea.

„Nu e un blocaj, sunt încă divergențe referitoare la modul în care noi vedem să administrăm o economie. Noi am arătat că se poate să ai și venituri bugetare mai mari fără să crești taxe și să ai o redistribuție pe care o face piața. Noi așa credem că, fără intevenția statului, se pot redistribui resursele economiei echitabil. De partea cealaltă se dorește intervenția statului, așa se crede că se poate redistribui avuția. Este bizar să vorbim astăzi despre măsurile pe care eu le-am contracarat în programului lui Dragnea, și taxe de solidaritate și impozit pe venit global, sunt mai multe acolo. Opinia mea este că nu sunt de acord, le-am atacat atunci, când eram în opoziție, ar fi culmea să le intoducem astăzi, nu pentru că există o barieră ideologică, ci pentru că nu funcționează”, a declarat Florin Cîțu.

Întrebat dacă se iau în calcul concedieri în rândul bugetarilor, Florin Cîțu a spus: „Simplificați foarte mult lucrurile. Nu, aici este este vorba despre măsurile pe care le avem în PNRR: reforma pensiilor pe contributivitate, refoma salarizării, să legăm salarizarea de perfomanță în sectorul bugetar și de o eficientizare a aparatului public.(...) Vă spun ce ne spun nouă oamenii: aparatul bugetar este supradimensionat, salariile sunt prea mari, serviciile pe care le primim de la stat nu sunt efciciente și eu vreau performanță de la angajații din domeniul public, vreau să fie bine plătiți cei care fac perfomanță. Iar cei care sunt acolo pe pile și pe prietenii să nu mai existe acolo, asta e ideea”, a mai spus Cîțu.

„PNL a spus că e nevoie de o reformă a administrației publice pe care am început-o în acest an și așa putem să găsim resurse și pentru creșteri de salarii și creșteri de pensii”, a adăugat președintele PNL, potrivit Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel