Florin Cîțu, anunț despre BANII românilor: Pregătim investiţii, Ministerul Transporturilor va avea o sumă record

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Guvernul pregăteşte pentru partea a doua a anului un program de investiţii, iar Ministerul Transporturilor va beneficia de o sumă record la rectificarea bugetară, pentru că nu trebuie doar să semnăm că vom avea o autostradă, ci trebuie să o începem anul ăsta, a declarat, luni seara, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

Potrivit acestuia, în primele cinci luni ale anului, pentru investiţii a fost alocată cea mai mare sumă de bani din ultimii zece ani, respectiv 13,1 miliarde de lei.

"Noi, când am venit, am schimbat şi paradigma de guvernare. Am spus că vom aloca mai mulţi bani pentru investiţii. O mare parte din succesul din primele cinci luni se datorează - în condiţiile date este un succes. Uitaţi-vă în ce condiţii sunt alte ţări! Vă spun relativ la ce ni se spunea că va fi România. Cum este România astăzi relativ la ce ne spuneau şi instituţii internaţionale şi economişti din bănci private şi mai ales social-democraţii? Relativ la ce ne spuneau că se întâmplă cu economia este un succes astăzi. Şi vă spun de ce: în primele cinci luni am alocat pentru investiţii şi am investit cea mai mare sumă de bani din ultimii zece ani: 13,1 miliarde de lei. Deficitul pe care îl avem astăzi vine din faptul că am cheltuit jumătate din bani pentru cheltuieli Covid. De acolo vine acest deficit. Din 3,6% deficitul pe primele cinci luni de zile, jumătate sunt bani pentru Covid", a afirmat Cîţu, la Digi 24.

Şeful de la Finanţe a dat asigurări că pentru a doua jumătate a anului Guvernul are în plan alocarea fondurilor necesare pentru începerea şi continuarea obiectivelor de investiţii.

Ministerul Transporturilor va avea o sumă record alocată 

 

"Pentru partea a doua a anului pregătim investiţii. (...) Ministerul Transporturilor va avea o sumă record alocată la rectificarea bugetară. Până acum se tăiau banii de la Transporturi la fiecare rectificare bugetară. Veţi vedea, anul acesta vor avea o sumă record alocată investiţiilor. Şi cam tot ce este investiţie va avea bani alocaţi în plus. Anul acesta, este singurul mod prin care putem să avem o economie care să se dezvolte şi în viitor ca să putem să plătim cheltuielile pe care le avem şi astăzi. Şi aici vorbim şi de pensii şi de salarii şi de ajutoare sociale etc. Dacă vrem să avem bani să le plătim şi în viitor, trebuie să investim astăzi ca economia să meargă mai departe", a spus ministrul, potrivit Mediafax.

El a subliniat că trebuie începute anul acesta lucrările la autostrăzile pe care românii şi le doresc.

"Nu trebuie doar să semnăm contractele. Aici este şi discuţia mea cu colegii mei. Nu trebuie doar să semnăm că vom avea o autostradă, trebuie să o începem anul ăsta. Trebuie să începem aceste autostrăzi anul ăsta, cele pe care le doresc românii: Sibiu-Piteşti. Trebuie începută anul acesta. Şi celelalte obiective mari pe care le avem: spitale regionale", a susţinut Cîţu.

Ministrul Finanţelor a precizat că vor fi reanalizate cheltuielile din buget, iar la rectificare unele ministere vor primi sume mai mari.

"Vor fi sume mai mari decât cele prevăzute în buget (pentru investiţii - n.r .). Vom reanaliza cheltuielile din buget, dar pentru anumite ministere vor fi sumele mai mari. Pariul meu este că aceste investiţii vor atrage alte investiţii. Vor atrage investiţii străine. Vreau să încurajez investiţiile străine, să reduc din bariere, dereglementarea. Asta înseamnă să nu mai stai după autorizaţie un an de zile, de exemplu", a menţionat acesta.

În opinia sa, investitorii internaţionali întotdeauna se vor uita la oportunităţi, iar România trebuie să le ofere aceste oportunităţi.

"Investitorii internaţionali întotdeauna se vor uita la oportunităţi, iar România astăzi beneficiază de ceea ce se întâmplă la nivel global. Se schimbă lanţul de producţie. Toţi am văzut că dependenţa de China nu a fost optimă şi atunci o mare parte din ceea ce se producea în China îşi va căuta alte zone de a produce. România trebuie să fie pregătită să primească acel capital, care se uită acum pentru oportunităţi. Şi trebuie să fim primii care să fim pregătiţi să primim acel capital", a precizat el, subliniind că un alt obiectiv urmărit de Guvern este atragerea fondurilor europene.

"Nu în ultimul rând, şi fondurile europene, să putem să le luăm pe toate", a subliniat Florin Cîţu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel