Ed Sheeran, în România. Mesaj EMOȚIONANT pentru ROMÂNI

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Zeci de mii de oameni s-au bucurat ieri seară de cel mai așteptat concert al anului.

Artistul Ed Sheeran a urcat pe scena amplasată pe Arena Naţională din București şi i-a încântat timp de două ore pe fanii veniți inclusiv de peste hotare.

Aflat pentru prima oară în țara noastră, cântăreţul a anunţat că va mai petrece câteva zile aici.

Cu aplauze şi urale - aşa a fost primit Ed Sheeran aseară de cei 50 de mii de fani din țară, dar şi din străinătate. Odată ajuns pe scenă, artistul şi-a încântat admiratorii.

Cântăreţul a ținut apoi să le vorbească oamenilor veniţi să se bucure de muzica lui.

„Când am început să compun muzică, nu m-am gândit că voi cânta vreodată într-o țară care nu este a mea. Iar când am început să susțin concerte, le organizăm în baruri foarte mici. După a trebuit să merg în Franța, în Germania, Australia, America și acum sunt în România. Dacă știți versurile, vă rog să cântați!”, a spus Ed Sheeran.

Seara a continuat cu melodii cunoscute în întreaga lume, iar spectatorii au dovedit că ştiu fiecare vers.

În timpul show-lui, Ed Sheeran a făcut o mărturisire.

„Este prima oară când vin în România. Voi petrece următoarele zile aici și sunt foarte încântat de asta”, a precizat artistul.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel