Dune uriașe de nisip s-au format pe plaja din Mamaia. Sunt diferențe de nivel și de aproape 2 metri - VIDEO

plaja-mamaia-erodata
Descoperire tragică pe plaja din Mamaia Nord: O tânără a fost găsită moartă - Prima ipoteză este înecul
În stațiunea Mamaia există zone unde s-au format dune de nisip de peste 1,5 metri.

Marea a început să erodeze porțiuni din plaja Mamaia. Ca urmare a acestui proces s-a format o zonă asemănătoare unei mici faleze, cu dune de nisip care măsoară, pe alocuri, peste 1,5 metri. Cu toate aceste, specialiștii din cadrul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral (ABADL) au spus că este vorba de un fenomen natural și au dat asigurări că nu vor exista probleme când va începe sezonul estival, conform publicației FocusPress.

"Începem pregătirea plajelor, nivelăm plajele, pentru a le preda operatorilor economici. Până pe 15 aprilie noi vom nivela aceste plaje“, au transmis reprezentanții instituției.

ABADL a transmis un comunicat, la sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, atunci când acest fenomen de eroziune a plajelor s-a accentuat. Atunci, specialiștii din cadrul instituției au transmis că acest „dezechilibru“ va fi „corectat natural, prin acțiunea valurilor asupra plajei“.

„Intervenția umană asupra profilului plajei a creat un dezechilibru inițial, care se va corecta natural, prin acțiunea valurilor asupra plajei. În anii următori, fenomenul va scădea în intensitate, până la atingerea stabilității, când acesta nu se va mai manifesta semnificativ“, a arătat ABADL.

VIDEO

 

Alte știri de interes
x close